SUROGAT. Zahărul e o sursă bună de energie şi, consumat ocazional şi în cantităţi mici, el nu este un pericol. Însă efectele excesului de zahăr, mai ales în combinaţii „infernale”, cum ar fi cele cu grăsimi, sunt devastatoare. Studiile au arătat că este principalul „vinovat” de ţesutul adipos în exces, precum şi de apariţia multor boli, în special metabolice şi digestive.
Din fericire, există câţiva înlocuitori ai zahărului – îndulcitori naturali, salvatori. Puteţi citi mai jos ce pot face aceştia pentru a ne ajuta să slăbim, să ne menţinem greutatea şi starea de sănătate.
Studiile au arătat că, dacă sunt consumaţi în cantităţi moderate, îndulcitorii naturali sunt foarte siguri, nu au efecte secundare, nu sunt dăunători în niciun fel şi sunt bine toleraţi. Îi găsiţi în magazine naturiste, farmacii, supermarketuri. Este foarte important să alegeţi produse de calitate, de preferat bio sau organice.
Ştevia dulce: Cu toate că este mult mai dulce decât zahărul (de 300 de ori), are 0 calorii, deci nu îngraşă absolut deloc. Se găseşte sub formă de pulbere, de tablete, de extract lichid şi poate fi folosită pentru îndulcirea alimentelor şi a băuturilor. De asemenea, este un preparat cu efecte terapeutice remarcabile, de mare ajutor în prevenirea şi tratarea obezităţii, diabetului, problemelor renale şi cardiace, răcelilor, retenţiei de apă.
Xylitolul: Se găseşte sub formă de pulbere şi poate fi folosit ca înlocuitor pentru zahăr pentru îndulcirea băuturilor reci sau calde sau prepararea alimentelor. De asemenea, pentru efectele sale antibacteriene şi decongestionante, face parte din compoziţia mai multor produse, cum ar fi pasta de dinţi, guma de mestecat sau anumite medicamente pentru sănătatea aparatului respirator superior – picături şi spray-uri nazale şi bucale. Xylitolul are şi alte beneficii pentru sănătate, printre care îmbunătăţirea densităţii oaselor, reducând riscul apariţiei osteoporozei.
Nu se recomandă să se consume mai mult de 40 g pe zi, pentru că poate produce tulburări digestive.
Eritritolul: Se extrage din fructe şi legume, se găseşte sub formă de pulbere şi are aproape 0 calorii. Are un gust asemănător cu al zahărului şi se poate utiliza la fel, la prepararea dulciurilor şi a altor alimente, sau adăugat la băuturi reci sau calde. Previne formarea cariilor. Este o alegere excelentă pentru cei care vor să slăbească şi să îşi păstreze sănătatea.
Siropul de yacon: Este un îndulcitor extras din rădăcina plantei yacon, originară din Munţii Anzi. În Peru şi Bolivia, rădăcinile de yacon sunt consumate de cei cu diabet, boli digestive sau renale. Se găseşte sub formă de sirop sau pulbere. În ultimii ani, a devenit foarte popular în întreaga lume, datorită beneficiilor sale uimitoare pentru starea generală de sănătate a organismului. Are foarte puţine calorii şi un conţinut mare de insulină, ceea ce îl recomandă diabeticilor, precum şi celor care vor să slăbească.
Siropul de agave: Este un îndulcitor natural, folosit din cele mai vechi timpuri, obţinut din sevă de agave, un soi de plante suculente care cresc în Mexic, în apropierea cactuşilor.
Se găseşte sub formă de sirop. Poate prezenta o culoare mai închisă sau mai deschisă, precum şi arome uşor diferite. Are un indice glicemic scăzut şi poate fi folosit la prepararea dulciurilor şi a altor mâncăruri. Se poate adăuga şi la băuturi. Pentru că are un conţinut ridicat de fructoză, se recomandă să fie consumat în cantităţi moderate.
Pudra de Lucuma: Denumită şi „aurul incaşilor”, pudra de Lucuma este preparată din fructul arborelui subtropical cu acelaşi nume, care creşte în Peru, Chile şi Ecuador. Este extrem de săracă în calorii, cu un conţinut mare de betacaroten, vitamine din complexul B şi minerale. De asemenea, stimulează sistemul imunitar, menţine glicemia la nivel normal şi reduce colesterolul.
Sucanatul: Este obţinut prin deshidratarea integrală a sucului de trestie de zahăr, şi are jumătate din caloriile zahărului. Spre deosebire de zahărul obţinut din trestie, sucanatul, prin eliminarea apei, extrasă prin procedee mecanice, se menţine integral şi nerafinat şi îşi păstrează melasa, vitaminele şi mineralele. Se găseşte sub formă de mici cristale maro cu aspect granulat. Are gust plăcut, de caramel, şi poate fi folosit la orice preparat.
Siropul de arţar: Este un îndulcitor sănătos, cu aromă deosebită, extras din seva unor specii de arţar. Are numeroase efecte benefice pentru sănătate. Poate avea o culoare mai închisă sau mai deschisă, în funcţie de metoda de extragere şi prelucrare folosită.
Este utilizat pe scară largă în America de Nord, pentru prepararea dulciurilor, a băuturilor şi a altor alimente. Cu un gust aparte, plăcut, cu aromă de caramel, consumat în cantităţi moderate, este benefic sănătăţii şi constituie o sursă bună de zinc, mangan, potasiu şi calciu.
Zahărul din nucă de cocos: A fost utilizat ca îndulcitor, de-a lungul secolelor, în Asia de Sud-Est, iar în prezent, este tot mai popular în Occident, ca înlocuitor al zahărului alb, rafinat. Se obţine din florile arborelui de cocos, prin evaporare la temperaturi scăzute. Astfel, îşi păstrează conţinutul de vitamine, minerale şi aminoacizi. Are un indice glicemic scăzut (35), un gust delicios de caramel şi poate fi utilizat în compoziţia dulciurilor, băuturilor şi a altor alimente.
Mierea: Are o compoziţie complexă: o mulţime de vitamine, minerale, aminoacizi, enzime, cu rol esenţial în stimularea imunităţii şi reglarea proceselor metabolice. Consumată cu moderaţie – până la 50 g pe zi – ea ne ajută să ne menţinem sănătatea şi greutatea ideală.
De reţinut că mierea încălzită la o temperatură de peste 40 de grade dezvoltă o substanţă toxică, de aceea se recomandă ca îndulcitor doar pentru lichide şi alimente până la această temperatură. Aceeaşi substanţă toxică apare şi dacă este păstrată necorespunzător, de aceea trebuie să fie ţinută la rece, ferită de lumina soarelui şi umiditate, şi să se evite recipientele din metal.
Sursa info