DOSARE MĂSLUITE Dosarul în care Victor Ponta era acuzat de evaziune fiscală a fost clasat. La fel, dosarul în care Ponta era acuzat de conflict de interese. Cele două dosare au stat înfipte în cocoașa premierului de atunci ca două harpoane însângerate.
Matadorii de la secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție înconjuraseră Cârlanul. Îi dădeau roată cu sfânta călcătură a dreptății, gata să-l răpună în aplauzele statului de drept și ale mulțimii exaltate.
Ponta a fost tăvălit prin toate zoaiele urii. Penalul, un penal în fruntea Guvernului, România e condusă de un penal, corupția ucide. Președintele Iohannis i-a cerut de patru ori demisia în numele stigmatului judiciar. Kövesi a cerut ridicarea imunității. Penalul trebuia să plece, penalul trebuia anchetat de DNA și demis apoi de președinte. În cele din urmă, penalul, care conducea o economie în creștere, a fost doborât din copacul în care democrația îl suise, DOAR PE BAZA UNUI CUVÂNT.
Cuvântul s-a dovedit fals. Ponta n-a fost penal în dosarul Turceni-Rovinari. Fapta n-a existat. O spune Parchetul cu subiect și predicat. DNA, SRI, Iohannis, Băsescu, Opoziția și corul presei arondate au mâncat cu toții căcat.
Apoi, cînd Ponta n-a mai fost premier, nu s-a mai obosit nimeni să-l facă penal. După ce miza politică a dispărut, îngrijorarea câștigătorilor s-a evaporat, setea procurorilor de adevăr s-a potolit. Afacerea Penalul s-a dovedit a fi un caz de fals în acuzații publice, o faptă comisă de un grup politic organizat și nepedepsită în vreun fel.
Cu toate astea, Ponta va rămâne mutilat politic pe viață. El a fost scuipat, doborât de pe cal și prăbușit în groapa justificărilor fără speranță. Îi va da cineva calul înapoi? Îi va revopsi cineva șaua? Îi va păzi cineva de muște juliturile dobândite în cădere? A ieșit Kövesi la televizor să spună că s-a înșelat? A ieșit Iohannis să spună că s-a pripit? Au ieșit șefii Opoziției să-și ceară scuze? Au scris hăitașii presei cu chipiu vreun rând de retragere? Nu. Operațiunea Penalul a încheiat faza răgetului public și a trecut la faza mersului pe burtă.
Sigur, Ponta a revenit la țopăiala lui năucă și veninoasă, iar aici poate fi așezat un nou semn de întrebare. Lupta lui asiduă împotriva partidului binefăcător pare sincronizată cu mișcările parchetului. Căci instalația de distrus oameni are și funcția inversă, de reabilitare judiciară. E posibil, deci, ca cele două clasări de dosar să fie condiția reactivării lui Ponta.
Deprimat de procese, lipsit de orizont politic și asaltat de imaturități, Ponta nu putea rămâne surd la melodia reabilitării. La urma urmei, Legenda Micului Titulescu e elaborată la nunțile și botezurile statului cu epoleți. Un om al sistemului are canale și sfori, așa că Ponta putea fi remobilizat prin ele în proiectul paricid. Uciderea PSD din interior – înjunghierea à la Brutus – oferea avantaje tuturor părților. Sistemul și Iohannis rămâneau imaculați, PSD scăpa de Dragnea, iar Ponta putea controla agonia unui partid-mamut căzut în colții lupilor tineri, ai șacalilor bătrâni și ai javrelor Securității.
Jocul cu butoanele puterii și cu iluzia politică, traficul de importanță și pedeapsă, eliminarea adversarilor și recuperarea cailor troieni rămîn privilegiile unui grup mic, care trăiește în umbra abuzurilor sale. Această umbră nu lasă pe nimeni neatins, e o maree neagră care umple și justifică golul românesc de istorie.
Nu știm dacă a Ponta a fost animal de sacrificiu sau conspirator. A fost, mai degrabă, câte puțin din fiecare: și abuzat, și complice; și victimă, și instrument. Iar statul invizibil a făcut din această farsă cu procurori, ofițeri și președinți un mod de operare cu care oamenii proști nu obosesc să se mândrească.
Doru Bușcu
