Acasăslolvacia“STOP CADRU” - Fotograful băimărean Silviu Gheţie expune la Berlin

“STOP CADRU” – Fotograful băimărean Silviu Gheţie expune la Berlin

spot_img

DISTRIBUIȚI

Fotograful băimărean Silviu Gheţie a vernisat marţi, 12 ianuarie, la Galeria Institutului Cultural Român (ICR) din Berlin expoziţia de fotografie „Stop Cadru”.

Aceasta cuprinde fotografii de pe platourile câtorva filme românești celebre ale ultimilor ani realizate între anii 2004-2014, pornind de la “Aferim!”, al lui Radu Jude, câştigător al Ursului de Argint la ediţia precedentă a Berlinalei, căruia îi este dedicată cea mai mare secţiune, și continuând cu “Legături bolnăvicioase”, de Tudor Giurgiu, “Boogie”, de Radu Muntean, “Eu când vreau să fluier, fluier”, de Florin Șerban, “Loverboy”, de Cătălin Mitulescu sau “Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude.

Fotografiile lui Silviu Gheție sunt o privire din culise asupra noului cinema românesc. Prin picturalitatea lor și prin expresivitatea personajelor din fața obiectivului,instantaneele concurează cu imaginile din filmele a căror realizare a fost imortalizată de către artist.

Silviu Gheţie s-a născut în 1967 la Baia Sprie în judetul Maramureş. Artistul a avut de-a lungul timpului o serie de expoziţii personale: Parlamentul European (Bruxelles, 2008), Ambasada României la Bonn (1998), Photo Cabinet (Bucureşti, 2003), Primorsko, (Bulgaria, 2006), şi a participat la numeroase expoziţii de grup, dintre care menţionăm: ABC Trehouse Gallery, Amsterdam (2001), Niavaran Art Gallery, Teheran (2005), Anaid Art Gallery (Bucureşti, 2006), ICR Madrid (2007), Muzeul de Artă (Cluj-Napoca, 2015). Silviu Gheţie a obţinut distincţii şi premii în competiţii precum The Popular Photography Prizes (SUA, 2003-2004), Worship World Prize Competition (Teheran, 2005), Hotnews Multimedia competition (2006) ş.a. și a publicat în numeroase reviste și ziare, româneşti şi internaţionale, precum: Dilema, Academia Caţavencu (România), Der Spiegel (Germania), Kurier (Austria), Rzeczopolita (Polinia), Lenswork (SUA), D Foto (Ucraina).

Expoziţia poate fi vizitată până pe 4 martie, de marţi până vineri între orele 14.00 – 18.00.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA