Decizie definitivă a instanţei în privinţa steagului secuiesc. Tribunalul Bihor a respins apelul lui Laszlo Tokes împotriva sentinței Judecătoriei Oradea care a stabilit că Tokes a fost amendat în mod legal de Poliția Locală Oradea pentru arborarea steagului secuiesc pe clădirea în care funcționează cabinetul său parlamentar, scrie pe blogul său jurnalistul Dan Tanasă.
Anterior, Judecătoria Oradea a respins în data de 26 ianuarie 2015 plângerea formulată de europarlamentarul FIDESZ Laszlo Tokes împotriva sancțiunii cu avertisment primită din partea Poliției Locale Oradea pentru arborarea steagului secuiesc pe clădirea în care funcționează
Decizia pe scurt a Tribunalului Bihor: ”Respinge ca nefondat apelul introdus de apelant TOKES LASZLO impotriva sentintei civile nr. 716/26.01.2015 pronuntata de Judecatoria Oradea, pe care o mentine in totalitate. Respinge cererea apelantului de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata. DEFINITIVĂ. Pronuntata in sedinta publica azi 27.11.2015. Document: Hotarâre 1335/2015 27.11.2015”.
Dan Tanasă notează că reies două concluzii foarte clare după această decizie a justiției: steagul secuiesc este un steag publicitar, iar statul său juridic este reglementat de prevederile Legii nr. 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate și, de asemenea, arborarea steagului secuiesc pe clădiri particulare este ilegală.