spot_img
Acasăsinucidere maramuresPORȚIA DE ISTORIE - Știai că inițial cocaina era folosită ca analgezic?

PORȚIA DE ISTORIE – Știai că inițial cocaina era folosită ca analgezic?

DISTRIBUIȚI

Acum mai bine de 1000 de ani băştinaşii din America de Sud mestecau frunzele plantei Erythroxylon coca, plantă bogată în nutrienţi şi alcaloizi printre care şi cocaina. Urme de frunze s-au găsit la mumiile peruviene şi există şi indicii privind utilizarea lor ca anestezic la trepanaţie.

Când au ajuns spaniolii, cei mai mulţi au ignorat spusele localnicilor, cum că frunzele ar avea proprietăţi energizante, dar după ce s-au convins că aşa era, au legalizat şi taxat culturile. În cronicile din secolul al XVI-lea se menţionează consumul unui amestec de tutun şi coca pentru a induce o stare de transă, precum şi efectele curative ale plantei folosite şi la tratarea rănilor.

Alcaloidul a fost însă izolat prima dată prin 1859 de către un doctorand al Universităţii din Göttingen, Albert Niemann, care a scris despre structura sa si despre caracteristicile reacţiilor chimice. Prima sinteză biomimetică a compusului organic a fost realizată însă la sfârşitul secolului. Tot atunci cocaina a început să fie popularizată în comunitatea academică. Printre primii care au folosit şi promovat drogul s-a numărat chiar Sigmund Freud, care îl recomanda pentru tratarea episoadelor depresive şi a impotenţei. Într-un articol din 1884 în care îi menţiona beneficiile, l-a numit “substanţa magică”. Deşi a observat efectele nocive pe plan atât fizic cât şi psihic, a continuat să prescrie drogul. Un prieten de-al său a ajuns să sufere de halucinaţii majore. Şi deşi credea că nu există o doză letală pentru oameni, unul din pacienţi a murit. Cocaina se mai întrebuinţa şi pentru a trata dependenţa de morfină şi în Germania clinicile o aplicau în anestezia locală. Au apărut nenumărate medicamente care îi exploatau proprietăţile analgezice, inclusiv dropsuri împotriva durerilor de dinţi la copii.

În 1886 popularitatea drogului a mai primit un impuls în momentul în care John Pemberton a folosit frunzele de coca drept ingredient în noua băutură răcoritoare pe care o dezvoltase: nimeni alta decât Coca Cola. Efectul energizant şi euforic a fost pe placul consumatorilor care pur şi simplu au adorat-o. până la începutul secolului al XX-lea, oameni din toate clasele sociale întrebuinţau fel şi fel de licori pe bază de opiu şi cocaină, precum şi vinuri sau soluţii tonice. Personaje publice importante precum Thomas Edison sau actriţa Sarah Bernhardt au contribuit şi ele la popularizarea drogului care era la ordinea zilei şi în industria filmului mut.

Producătorul Parke-davis vindea cocaină sub diverse forme, inclusiv ţigări, pudră şi chiar un amestec injectabil, care ar fi garantat saţietate şi forţă fizică. în Tennessee (dar nu numai) cocaina se vindea în toate farmaciile locale şi o cutie nu costa mai mult de 10 cenţi. Adesea era mai ieftină decât alcoolul sau cafeaua, devenind principala sursă de recreere în fabrici sau pe şantiere. De asemenea, muncitorii, în special cei de culoare, erau încurajaţi de angajatori să o consume pentru a mări productivitatea. În literatura victoriană însă apărea tema viciului, ca în cazul lui Sherlock Holmes.

Cu toate acestea, folosirea pe scară largă a scos în evidenţă şi pericolele pe care le implica consumul. Presiunea publică a forţat compania Coca Cola să elimine ingredientul în 1903. Dar la momentul respectiv în vogă era inhalarea de cocaină şi treptat spitalele şi literatura medicală s-au umplut cu cazuri de leziuni nazale grave de la consumul în exces pe această cale. Datele oficiale din SUA pentru anul 1912 dau un număr de 5000 de decese din cauza supradozei. Începuseră să circule tot felul de temeri şi poveşti, unele fondate dar altele de-a dreptul isterice, cum ar fi “epidemia” care afecta toată populaţia de culoare din sud sau încurajarea prostituţiei în rândul tinerelor fete ca urmare a dependenţei.

În presă se punea mai mult accent asupra legăturii discutabile dintre categoriile defavorizate şi predispoziţia lor spre criminalitate decât asupra periclitării sănătăţii. Astfel de atitudini nu au influenţat doar înăsprirea legislaţiei ci şi amplificarea violenţei împotriva africanilor. Iar acţiunile legislative se concentrau mai mult asupra controlului distribuţiei şi nu al producţiei. Georgia a fost primul stat în care a fost interzisă comercializarea produsului, iar în cele din urmă a intervenit guvernul federal care a iniţiat prohibiţia prin Harrison Narcotics Tax Act din 1914, care de fapt nu a interzis cocaina, ci doar prevedea necesitatea prescripţiei medicale. Manufacturile nu aveau însă niciun fel de probleme dacă respectau standardele de producţie. Abia Jones-Miller Act din 1922 a impus restricţii serioase şi în cele din urmă interzicerea sa.

În anii ’70 drogul a revenit în atenţia publicului, un produs recreaţional la modă printre artişti şi oameni de afaceri. Traficanţii columbieni au pus la cale o reţea bine dezvoltată pentru a face contrabandă în SUA. În anii ’80 deja nu mai era considerat un drog caracteristic păturii bogate. Cartelurile columbiene mari au fost desfiinţate la mijlocul anilor ’90, dar în locul lor s-au format organizaţii mai mici care continuă cu succes contrabanda.

sursă știre historia.ro

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.







TE-AR MAI PUTEA INTERESA