spot_img
AcasăAlteleEconomicSTATISTICĂ - Domeniile în care se câștigă cel mai bine în România

STATISTICĂ – Domeniile în care se câștigă cel mai bine în România

DISTRIBUIȚI

STATISTICĂ Şi în România sunt salarii comparabile cu cele din ţările din vestul Europei, dar numai în anumite domenii. Cel mai bine se câştigă în bănci, în domeniul asigurărilor şi în IT, scrie Gazeta Românească.

STATISTICĂ Potrivit statisticii oficiale, salariul din aceste domenii a fost, anul trecut, de peste două ori mai mare decât media naţională, adică 4.100 de lei, bani în mână, lunar. Explicaţia, potrivit specialiştilor în resurse umane: raritatea angajaţilor bine calificaţi.

Salariile nu ţin întotdeauna cont de productivitate sau de bunul mers al unui domeniu. De exemplu, salariul mediu din asigurări a ajuns la 4.100 de lei, de 2,2 ori mai mare faţă de media salarială pe economie.

„Poate că ele vin doar dintr-o singură parte a asigurărilor, din zona publică a asigurărilor. De la ASF sau doar dintr-o zonă vin creşterile şi atunci dă o creştere”, afirmă Florin Jianu preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor.

Salarii duble faţă de media economiei primesc şi angajaţii din domeniul comunicaţiilor şi din minerit. Printre privilegiaţi se numără şi IT-iştii, domeniu în care lefurile sunt la fel de bune ca în străinătate. Salariul unui debutant sare de o mie de euro.

„Creşterea salarilor din domeniul IT este nejustificată, doar o bulă, precum bula imobiliară. O creştere artificială, iar asta se va vedea. Este cererea mult prea mare de specialişti în IT”, spune Mădălin Dumitru, directorul unei companii din domeniul IT.

Salarii duble faţă de medie sunt şi în sistemul bancar.

„Lucrurile sunt cumva naturale petru că băncile o duc bine în această perioadă”, spune Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor.

Codaşii sunt în industria hotelieră şi în restaurante. Leafa medie abia depăşeşte o mie de lei, cu 40% sub media pe economie, de 1.859 de lei. Nici în construcţii situaţia nu este prea fericită. Dacă nu lucrează la negru, muncitorii au salarii cu 23,5% mai mici faţă de media pe ţară.

„Societăţile care aleg să lucreze cu statul, sau să aibă lucrări contractate de la stat ajung să aibe întârzieri în plata lucrărilor şi de un an jumate, ceea ce îi determină să facă reduceri de costuri şi cele mai mari sunt pe cheltuielile cu salarile”, spune Corina Diaconu, directorul unei companii de recrutare.

În prezent, salariul mediu pe economie este de 470 de euro, al doilea cel mai mic din Uniunea Europeană, după Bulgaria.

Ţările mai puternic dezvoltate precum Polonia, Spania, Austria sau Franţa au salarii medii duble sau chiar de trei, patru ori mai mari faţă de cele din România.

Salariul mediu în ţările europene

Bulgaria 379 Euro 

România 467 Euro

Ungaria 592 Euro
Turcia 603 Euro
Polonia 700 Euro
Cehia 773 Euro
Grecia 1.069 Euro
Spania 1.718 Euro
Italia 1.725 Euro
Austria 2.009 Euro
Belgia 2.091 Euro
Franţa 2.157 Euro
Norvegia 3.347 Euro
Elveţia 3.878 Euro

sursa

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








TE-AR MAI PUTEA INTERESA