Traian Băsescu vorbește din ce în ce mai des. Dă replici la replicile altora. Parcă ar fi de partea cealaltă a mesei cu Gigi Becali. Și cu românii. Nu e de acord cu dezacordul lor. Nu vrea ca părerea altcuiva să conteze. Nu suportă să fie contrazis. El este El.
El este alesul, trimisul, omul prin vocea și voința căruia se exprimă statul. Asta chiar dacă țara toată îl huiduie. Traian Băsescu începe să aibă comportamentul dictatorului bătrân, morocănos, monocord, copleșit de imaginea sa în oglindă. Nu știu dacă ați observat că, atunci când face declarații de la Cotroceni, Traian Băsescu stă în fața pupitrului și a microfoanelor cu brațul drept îndoit. Este poziția sa de război, de siguranță, de elan, de putere, de zbor, de statuie.
Cu bustul puțin ridicat parcă ar vrea să spună că are ceva din solemnitatea unui monument. Mai vorbește puțin și încremenește în eternitate. În fapt, nu este decât actoria cocoșului în luptă cu umbra sa, iluzia omului care trăiește numai din propriile gânduri și gesturi. El zice, el aude. El aplaudă în gând.
Se ceartă cu țara, cu istoria, cu Europa, cu logica. În imperiul vorbelor goale prin care monologhează cu voce tare caută un interlocutor pe care să-l contrazică, să-l ironizeze sau să îl umilească. Abia atunci se simte unic, inconfundabil și trecut de fragilitatea omului obișnuit. Devine Unicul, Alesul, Inconfundabilul, Comandantul, Zeus. Și scapă câte un hăhăit de oracol amplificat în cârciuma pustie, cu luminile stinse.
Traian Băsescu a ieșit la rampă și contrazice cu tupeu, neagă violent și bășcălește cu dezinvoltură. El este Democrația, Spiritul European, Gândirea democratică și Opoziția la adresa USL. Și uneori chiar la propriile excese de putere. Se încucă în minicuni și își dinamitează singur prostiile. Asta deși în realitate se poartă de parcă ar fi gata să ofere orice unuia mai puternic, care să-l ajute să își conserve fotoliul prezidențial.
Traian Băsescu a ieșit în boxul campaniei electorale, convins fiind că el singur poate răsturna majoritatea copleșitoare a USL-ului din sondaje. Încă trăiește sub aripa iluziei că referendumul i-a adus o uriașă victorie. A câștigat de unul singur. Tot de unul singur vrea să întoarcă și electoratul român la alegerile parlamentare. A funcționat jongleria cu delirul verbal de la referendum? A ținut! A ținut șmecheria cu lovitura de stat? A mers ca și ceasul! A ținut ”metafora” cu puciul dat de Parlament? Până și asta a făcut un zbor lung și spectaculos!
Toate cele verzi și uscate rostite într-un garaj au devenit adevăruri de circuit internațional. Nu este logic că la parlamentare ar putea funcționa și multe altele, fie ele și tiribombe? De data aceasta va ameți lumea cu minimalizarea alegerilor! Nu a ștampilat el referendumul din 29 iulie cu câteva milioane de voturi false? Ca la alegerile prezidențiale din 2004. L-a verificat cineva?
Cine poate decredibiliza cel mai mai ușor și mai repede și mai convingător alegerile parlamentare din România? Un singur om. Șeful statului! Dacă zice el, cine se mai îndoiește? Evident, în Europa, departe de granițele țării sale balcanice, învățată să ducă cele mai trăsnite năzăriri! Așa pare a crede. El este trăgătorul de rachete și fumigene de la granița de Est a Europei. Lansează racheta luminoasă și fumigena în același timp. Comisia Europeană se sesizează, preia minciuna gogonată, o transformă în raport, o scaldă în caramel, miere și teorie democratică și o trimite înapoi la București ca îngrijorare comunitară. Și cere imperios respectarea normelor și tratatelor Uniunii. Iar lumea buimacă își face cruce și zice, așa o fi!
Bătrânul marinar încă se amăgește că a câștigat toate războaiele de unul singur. De aceea a și șters masa de fârâmiturile și resturile din PDL. La urma urmei, cine-i partidul ăsta? Băsescu l-a ridicat, Băsescu îl reformează, Băsescu îl îngroapă. El face listele cu participanții la cursă, el împarte funcțiile și, pe cale de consecință, el împarte contractele. Cine conduce dă lecții și fixeaxă regulile! Cine pierde înghite în sec, hămălește la munca de jos, învață și așteaptă zaruri și zile mai norocoase.
Traian Băsescu s-a întors în scenă ca un commandant revenit din dormitorul său de campanii în fața unuei divizii în descompunere. Și care strigă din răsputeri: Atenție la mine!
Vă vorbește comandantul!
Și cei mai mulți dintre soldații atâtor bătălii, cândva înfometați și dornici de lupte, acum ghiftuiți, somnolenți, cu chef de distracție, nu de sacrificii, se scarpină în ceafa, fac glume sau mormăie.
Atenție la mine! Atenție la mine! Atenție la mine…..
Asta repetă bătrânul comandant, obosit, secătuit și el, cocoșat, cu oasele din ce în ce mai noduroase sub pielea aspră, aproape tăbăcită.
Eu sunt campania electorală! Eu sunt campania electorală! Eu sunt locomotiva! Blaga și Sulfina Barbu, decorul! Berceanu și Videanu, niște umbre. Ungureanu și pititcii, o gălăgioasă și colorată gallerie. Eu sunt Campania electorală. Eu sunt statul. Eu sunt partidul. Eu sunt țara. Eu sunt Eu, strigă Traian Băsescu la el însuși, făcîndu-și curaj.
Cel mai Eu din fruntea statului român!
Cu acest delir de personalitate,Traian Băsescu îngroapă orice dezbatere electorală, scutindu-i pe cei de la USL de o asemenea muncă grea, pe care nu sunt nici dispuși și nici pregătiți să o facă. Mai izbutește ceva. Îngroapă PDL-ul. Dacă o ține tot așa, îl scoate din politică. Încă 6-7 apariții de acest fel, încă atâtea declarații oțărâte la adresa românilor și banda politică a PDL-ului dispare din Parlamentul României.
Cornel Nistorescu
