AcasăActualitateSocialSOLICITĂRI - Proprietarii de câini obligaţi prin lege să microcipeze și vaccineze...

SOLICITĂRI – Proprietarii de câini obligaţi prin lege să microcipeze și vaccineze animalele

spot_img

DISTRIBUIȚI

De la 1 ianuarie 2015, deţinerea de câini fără microcip, vaccinaţi antirabic şi fără carnet de sănătate este interzisă, spune şeful Direcţiei sanitar- veterinare şi pentru siguranţa animalelor Caraş-Severin, Dorin Imbrea.

Începând din această lună şi până la începutul lui februarie 2016, medicii veterinari din judeţ desfăşoară o amplă campanie de vaccinare antirabică a câinilor din gospodăriile populaţiei, care nu presupune doar imunizarea câinilor, ci şi identificarea şi înregistrarea lor, ca parte a strategiei de gestionare a întregii populaţii canine din judeţ. În plus, tratamentul câinilor care nu au cip ar putea fi refuzat de medicii veterinari.

Din această lună medicii veterinari din județ vor bate la porțile gospodăriilor pentru a încerca să convingă oamenii de obligativitatea microcipării și vaccinării antirabice a animalelor.

Ordinul prin care stăpânii de animale erau obligaţi să îşi microcipeze câinii din locuinţe sau gospodării până la 31 decembrie 2014 a fost ignorat aproape în totalitate în judeţul Caraş-Severin, unde doar puţin peste 29% din câini au fost microcipaţi până în prezent. Din cei peste 45.000 de câini cu stăpân din judeţ, doar 13.000 sunt înregistraţi cu acte în regulă. Din lipsă de bani, oamenii refuză microciparea. Legea spune clar că nici un câine nu mai poate fi vaccinat împotriva rabiei, deşi şi această vaccinare este obligatorie, până când proprietarii patrupedelor nu plătesc pentru microciparea şi înregistrarea animalelor în Registrul de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân (RECS).

Şi pentru microcipare şi înregistrare în RECS, oamenii sunt obligaţi să plătească preţul microcipului, carnetul şi înregistrarea, o sumă de până la 100 de lei. Legea prevede aplicarea unor amenzi usturătoare de până la 5.000 de lei pentru cei care ignoră aceste obligaţii, însă amomentan s-a decis să nu se treacă la sancţiuni. În mediul rural medicii veterinari de liberă practică au redus costurile microcipării tocmai din dorinţa de a convinge cât mai mulţi stăpâni să efectueze aceste cerinţe impuse de lege.

Normele privind identificarea şi înregistrarea câinilor cu stăpân prevăd că proprietarii câinilor au obligaţia să identifice, prin microcipare, şi să înregistreze animalele în RECS, la medicul veterinar, în termen de 90 de zile de la fătare sau înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora. Fiecare proprietar de câine are posibilitatea de a verifica veridicitatea datelor înscrise în RECS prin consultarea portalului identificării şi înregistrării animalelor de companie – www.rompetid.ro. Dispozitivul conţine un cod numeric personalizat şi unic al căţelului şi, opţional, numărul de telefon al stăpânului. Cu ajutorul dispozitivului, câinele va fi ușor de găsit în cazul în care este pierdut. De asemenea, dacă un animal este abandonat, poate fi identificat proprietarul.

La nivelul judeţului Caraş-Severin sunt în prezent aproximativ 13.000 de câini cu stăpân microcipaţi înregistraţi în RECS.

Radioresita.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA