După Războiul de Independenţă, cînd trupele române s-au acoperit de glorie la Plevna şi Smîrdan, părea de neînchipuit că turcii vor mai îndrăzni vreodată să ceară bani de la guvernul Romåniei. La fel, tătarii, care au fost fugăriţi în dese rînduri de voievozii moldoveni. De prin secolul XVIII, nici ei n-au mai cerut bani. Lipovenii, la rîndul lor, n-au cerut bani niciodată. Peştele braconat l-au oferit întotdeauna pe băutură. Cu excepţia germanilor, care au cerut doar puţină seriozitate prin anii ’40 fără s-o primească, italienii, ucrainienii, slovacii, bulgarii, croaţii, grecii, evreii, polonezii, armenii, romii şi restul minorităţilor, altele decît cea maghiară, s-au abţinut, în ultimul secol, de la cereri băneşti.

Ei bine, azi minorităţile naţionale ale României, deşteptate din somnul istoriei, cer bani. Cer guvernului Ungureanu să mărească pensiile şi salariile începînd cu luna mai, luna de dinaintea localelor din iunie.

Care e de fapt şmecheria? Păi, mituirea bugetarilor în ajunul alegerilor n-o putea cere guvernul Ungureanu, adică un guvern angajat oficial la respectarea deficitelor stabilite prin formulele macabre ale FMI. El trebuia cumva pus în situaţia de a accepta măririle sub presiunea unui şantaj politic. Or, cine putea s-o facă mai bine decît minorităţile? Nimeni, fiindcă turcii, tătarii şi ceilalţi ţigani parlamentari nu au costuri electorale. Ei intră în Parlament pe locuri rezervate, după ce cad de acord între ei în limba maternă.

Ca să dea necesara şpagă electorală, guvernul Ungureanu strecoară în buzunarul public mîna iscusită a minorităţilor naţionale, altele decît ţigănimea maghiară. (Doru Bușcu-catavencii.ro)