Vă informam că în judeţul Maramureş, pe raza localităţii Slătioara, comuna Strâmtura a fost semnalată prima suspiciune de „bluetongue” (boala limbii albastre) la o bovină.
Până la executarea investigaţiilor suplimentare de laborator, preşedintele Centrului Local de Combatere a Bolilor, Prefectul judeţului Maramureş ing. Anton ROHIAN a dispus convocarea Centrului Local de Combatere a Bolilor (C.L.C.B.) şi aplicarea măsurilor restrictive de circulaţie a rumegătoarelor în exploataţia respectiva precum şi pe o rază de20 kmîn jurul localităţii. În acest sens pe zona geografică astfel delimitată se interzice organizarea de pieţe, târguri sau expoziţii de rumegătoare (bovine, ovine, caprine). De îndeplinirea celor dispuse răspunde DSVSA MARAMURES, împreună cu celelalte instituţii care fac parte din C.L.C.B.
De asemenea, urmare a confirmării unui număr însemnat de focare de „bluetongue” pe teritoriul României şi a suspiciunilor existente în prezent, precum şi a localizării geografice a acestora, zona de restricţie pentru aceasta boală se extinde pe întreg teritoriul României (NS ANSVSA 5514/09.10.2014).
DIRECTOR EXECUTIV Purtător de cuvânt
Dr. Dănuţ CRISAN Dr. Marius SIMA