AcasăEvenimentSKIRTBIKE - Doamnele şi domnișoarele vor pedala în ţinute şic

SKIRTBIKE – Doamnele şi domnișoarele vor pedala în ţinute şic

spot_img

DISTRIBUIȚI

SkirtBike este un proiect inițiat în București și extins în toată țara iar scopul lui este de a promova și a susține ciclismul ca stil de viață sănătos și echilibrat, prin intermediul unei parade elegante pe două roți.

SkirtBike îşi propune să încurajeze femeile să folosească bicicletele ca mod de viaţă, în transportul lor de zi cu zi şi să înţeleagă că mersul pe bicicletă nu le restricţionează în nici un fel activitatea, ele putând purta orice fel de îmbrăcăminte atunci când pedalează, fără a-şi pierde feminitatea.

Anul 2016 marchează desfășurarea evenimentului SkirtBike la București, Iași, Arad, Cluj Napoca, Constanța, Deva, Baia Mare, Oradea, Brașov, Galați, Tg. Mureș, Alba Iulia, Drobeta Turnu Severin.

După patru ediții reușite, în Baia Mare, doamnele și domnișoarele sunt invitate să pedaleze în ținute șic pe data de 3 iulie, duminică, începând cu ora 17. Punctul de întâlnire este Câmpul Tineretului, Muzeul de Etnografie și Artă Populară.

Regula nescrisă a evenimentului spune că fiecare participantă la SkirtBike trebuie să vină îmbrăcată într-o ţinută șic. Fie că vor veni în fustă sau rochie, fie că vor alege tocuri sau balerini, pălării sau esarfe, ne dorim ca participantele să se simtă frumoase în ținuta aleasă. Prin această promenadă biciclistă vom încerca să demonstrăm că mersul pe bicicletă e o activitate care nu le știrbește femeilor deloc din feminitate.

Domnii sunt așteptați și ei să pedaleze în ținute elegante alături de doamne, să le ofere sprijinul lor (sau, chiar și flori!) și să se asigure că se simt în largul lor pe șosea.

Traseul celei de-a cincea ediții SkirtBike Baia Mare va avea ca punct de plecare Câmpul Tineretului, spre Str. Podul Viilor, Str. Gh. Șincai, Piața Revoluției, Bdul București, Bdul. Unirii, Bdul. Traian, Bdul. Republicii, Bdul. Independenței, Str. Victoriei, Câmpul Tineretului, unde vom organiza un picnic cu biciclete și un concert live Rolling Papers.

SkirtBike este o plimbare colectivă adresată femeilor, la care invităm participantele să poarte ţinute elegante, pentru a evidenţia că mersul pe bicicletă înfrumuseţează atât pe ele cât şi oraşul.

Principalul scop este popularizarea mersului pe bicicletă în oraşul Baia Mare, încurajarea femeilor în a folosi bicicleta ca mijloc de transport în comun, în viața de zi cu zi.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA