AcasăAdministrațieSITUAȚIE NELEGALĂ ÎN BAIA MARE - Drusal vrea să ne lase gunoaiele...

SITUAȚIE NELEGALĂ ÎN BAIA MARE – Drusal vrea să ne lase gunoaiele în stradă, de CRĂCIUN! Reacția ADIGIDM Maramureș:

DISTRIBUIȚI

ADIGIDM Maramureș consideră măsura de suspendare pe Baia Mare a serviciului de salubrizare menajeră, luată în această dimineață de către operatorul Drusal, ca fiind făcută cu încălcarea prevederilor contractuale.

Operatorul trebuia să notifice UAT și în același timp ADIGIDM Maramureș despre intenția de a suspenda serviciul, cu 15 zile înainte de luarea acestei măsuri. Nu discutăm cauzele suspendării, ci nerespectarea procedurii. ADIGIDM nu a primit nicio notificare de suspendare a serviciului, de la care să curgă cele 15 zile. Vom face toate demersurile legale pentru a restabili ordinea contractuală. Am atras atenția Drusal că se află în acest moment într-o gravă încălcare a contractului și i-am cerut să reia imediat prestarea serviciului de colectare„, spune directorul executiv al ADIGIDM Maramureș, Romeo Dobocan.

Societatea DRUSAL a emis un comunicat de două rânduri prin care le transmite băimărenilor că nu va mai colecta gunoaiele din tomberoanele persoanelor fizice. Decizia, spun ei, au luat-o ca urmare a neplății de către primărie a serviciului.

Doar că, prin decizia aceasta, tocmai cei care se plâng de nerespectarea contractului, NU îl respectă. Potrivit directorului ADI Deșeuri, Romeo Dobocan, societatea era obligată să anunțe cu 15 zile înainte de luarea acestei măsuri, printr-un preaviz.

Comunicatul Drusal nu denotă decât o nouă presiune exercitată asupra autorităților, ci și o bătaie de joc, respectiv o lipsă de respect pentru băimăreni, pe care îi anunță practic că îi lasă în gunoaie, de Sărbători.

Cum comentează unul dintre consilierii băimăreni situația:

Municipiul Baia Mare nu are un contract direct cu Drusal pentru colectarea deșeurilor menajere. Colectarea deșeurilor menajere este gestionată de ADIGIDM la nivel de județ. Azi, încă o dată, Drusal a decis să încalce contractul și să suspende colectarea deșeurilor menajere in Baia Mare. Presa plătită de ei da vina tot pe primar. Presiunile sunt mari. Din păcate cetățenii suferă”, a declarat Radu Ardelean, consilier local.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

3 COMENTARII

  1. oras plin de gropi de-ti rupi masina…
    oras murdar, unde nu se mai ridica gunoaiele, aceasta in conditiile in care oricum unii erau fara educatie si aruncau unde apucau…
    Si in toate aceste conditii, se aproba schimbarea complet inutila a numelor de strazi… costurile (inclusiv de schimbare a CI) vor fi suportate din buget, tot din banii de contribuabili.

    DAR: bucurati-va! avem luminite scumpe in tot orasul, bâlci, si colinde date la maxim prin parcuri!

    DE CE nu sunt transparente toate aceste achizitii si contracte facute? Acestia sunt banii nostri!

  2. „Nu discutăm cauzele suspendării, ci nerespectarea procedurii.”
    Pai cauza suspendarii e ca nu au platit banii, au avut un an intreg sa o faca.

    Macar avem lumini scumpe pe toti stalpii, copacii si tufisurile din oras, nu doar in centru, chiar si spre periferie acum, le tot montau de la inceputul lui Noiembrie.
    Colindele rasuna la maximum pana la orele 21 prin parcuri.
    Se schimba nume de strazi, costurile fiind suportate tot din bani publici.
    Pentru plata contractelor care chiar conteaza nu sunt bani, dar pentru achizitia de instalatii cu preturi umflate exagerat sunt!

  3. Intr-o vreme se puteau face sesizari pe site-ul primariei, privind probleme cu drumurile. Nici chestia aia nu mai functioneaza. Oare pentru ce platim taxe?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA