Acasă Actualitate 112 ȘIRUL ACCIDENTELOR CONTINUĂ – Două mașini și un TIR au ajuns în...

ȘIRUL ACCIDENTELOR CONTINUĂ – Două mașini și un TIR au ajuns în șanț iar o autospecială de poliție a fost făcută zob

DISTRIBUIȚI

ȘIRUL ACCIDENTELOR CONTINUĂ   Poleiul și zăpada depusă pe drumurile din județ dau în continuare bătăi de cap unora dintre șoferi. De aseară, accidentele se țin lanț în Maramureș.

Încă de dimineață, un șofer și-a făcut mașina praf pe DN 18, la ieșirea din Borșa spre Moisei. Conducătorul auto nu a adaptat viteza la condițiile de drum și, din nefericire, s-a trezit cu mașina răsturnată pe plafon în șanțul de pe marginea drumului.

Șoferul unui TIR care circula dinspre localitatea Recea spre Baia Mare a pierdut controlul volanului și a ieșit cu mastodontul de pe carosabil, intrând în șanțul de pe marginea drumului. Circulația s-a desfășurat îngreunat în zonă până la repunerea autotrenului pe drum.

Un alt eveniment rutier s-a produs în zona Două Veverițe. Un autoturism marca Volkswagen Polo a ajuns în șanțul de pe marginea drumului după ce a derapat.

Din păcate, nici polițiștii maramureșeni nu au scăpat de „furia” ninsorii. Un cetățean italian care își conducea autoturismul pe DJ 186, pe raza localității Bârsana, a pierdut controlul volanului într-o curbă deosebit de periculoasă și a intrat pe contrasens acroșând o autospecială a poliției care circula regulamentar.

Nici o persoană nu a fost rănită în evenimentele rutiere prezentate mai sus.

ActualMM

 

Credit foto: Facebook/ Ștefan Nemeș, Răzvan Oiegaș, VasileDale.ro

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline





TE-AR MAI PUTEA INTERESA

DESCOPERIRE MACABRĂ ÎN MARAMUREȘ – Cadavrul unui bărbat, găsit în spatele unui bloc în Sighetu Marmației

Ieri,polițiștii din Sighetu Marmației au fost sesizați cu privire la faptul că în spatele unui imobil situat pe strada Unirii din municipiu se află...

SCANDAL MONSTRU ÎN BAIA MARE – 4 echipaje de Poliție și firma de pază au ajuns de urgență la un cazino din zona Canal...

Scandal în miez de noapte (ora 0:40) într-un cazino din municipiul Baia Mare. Conform informațiilor noastre un client a refuzat să părăsească incinta cazino-ului...

DR VIORICA CHERECHEȘ: Urmează o perioadă sensibilă pentru noi toți! SĂNĂTATEA românilor TREBUIE să fie o preocupare majoră pentru guvernanți!

Noul an școlar, bucuria reîntâlnirii i-a determinat pe elevi să uite pentru un moment că virusul SARS Cov-2 totuși există, s-au îmbrățișat, cu mască...

VIOLENȚĂ ÎN FAMILIE: MARAMUREȘ – 4 bărbați și-au bătut și amenințat soțiile sau concubinele în acest weekend

În week-end-ul 26-27 septembrie a.c., poliţiştii de ordine publică au emis trei ordine de protecţie provizoriu pe numele a trei bărbaţi. Aceştia au vârste...

A CÂȘTIGAT DETAȘAT – Mesajul lui Cătălin Cherecheș după ce a fost reconfirmat de băimăreni în funcția de primar: “Am câștigat. Continuăm”

Cătălin Cherecheș a fost reales duminică, 27 septembrie, în funcția de primar al municipiului Baia Mare. Acesta a câștigat detașat alegerile, principalii săi contracandidați...