Acasăoameni noiSINDICATUL POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA – Autospecială în stare de degradare și sediu...

SINDICATUL POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA – Autospecială în stare de degradare și sediu care stă să se prăbușească. Condițiile în care muncesc polițiștii din Bucov, Prahova

spot_img

DISTRIBUIȚI

SINDICATUL POLIȚIȘTILOR DIN ROMÂNIA  DIAMANTUL  a trimis o scrisoare către ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan și către Inspectorul General al Poliției Române, Despescu Bogdan, în care le aduc la cunoștință condițiile grele în care își desfășoară activitatea polițiștii din comuna Bucov, din cadrul IPJ Prahova.

Președintele sindicatului, Alexandru Firicel, le-a solicitat ministrului și inspectorului general să cerceteze și să soluționeze situația. Redăm mai jos, integral, scrisoarea:

„Subsemnatul, Alexandru Firicel, cetățean român și președinte teritorial SPR „Diamantul” constituită la nivelul D.G.P.M.B.-secția 13 Politie, cu domiciliul ales pentru comunicarea răspunsului dvs. la sediul S.P.R. „Diamantul” din București, str. Ienăchiță Văcărescu nr 17 A, Sector 4, București,

În temeiul art. 10 C.E.D.O. și ale ale Legii nr. 571/ 2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii.

Cu respect vă solicit să cercetați, soluționați, următoarele:

  • Clădirea Postului de Poliție Bucov din cadrul IPJ Prahova în care își desfășoară activitatea polițiștii nu îndeplinește condițiile minime de igienă și securitate în construcție (atașez foto pertinente).
  • În drept, această clădire reprezintă un real pericol pentru sănătatea persoanelor care își desfășoară activitatea în această clădire, dar și pentru vizitatori.
  • Autoturismul (autospeciala) Dacia Logan cu care polițiștii din cadrul postului de Poliție Bucov își desfășoară activitatea se află într-o stare avansată de degradare (atașez foto pertinente).

Față de cele prezentate, cu respect vă solicit:

  • Să identificați persoanele care au ca atribuții în fișa postului: verificarea, întreținerea, achiziționarea de materiale/servicii necesare pentru repararea/construirea de clădiri/sedii de poliție din IPJ Prahova și să le cercetați pentru neglijență/rea-voină manifestată în îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu/incompetență
  • În cazul în care aspectele sesizate la pct-ele 1 și 2 fac parte din categoria „indiferenței/neglijenței” manageriale, să îi identificați și să îi cercetați pe  acei manageri pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, neglijență în serviciu respectiv incompetență în îndeplinirea actului managerial
  • Să reparați în tot (interior și exterior) clădirea Postului de Poliție Bucov din cadrul IPJ Prahova. În cazul în care clădirea necesită reparații capitale (inclusiv demolarea și re-construirea acesteia), să îi mutați pe lucrătorii Postului de Poliție Bucov într-un sediu care să îndeplinească condițiile de sănătate și securitate în muncă, potrivit art. 6 alin.(1) Codul Muncii coroborate cu prevederile Legii nr. 319/2006
  • Să alocați fonduri și să repartizați suficiente materiale și substanțe necesare igienizării Postului de Poliție Bucov;
  • Să angajați personal care să igienizeze permanent interiorul și exteriorul spațiului clădirii postului de Poliție Bucov. Este inadmisibil ca polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bucov să desfășoare „activități administrative” (eventual în uniformă) la ieșirea din serviciu or să efectueze ore suplimentare pentru igienizarea acestor spații doar pentru că factori de decizie din M.A.I. și Poliția Română „nu s-au gândit” respectiv au fost și sunt indolenți față de polițistul „din stradă”, care desfășoară activități conform Legii nr. 218/2002, 364/2004, OUG nr. 104/2001 și CPP ;
  • Să inspectați și reparați autospeciala Dacia Logan repartizată polițiștilor Postului de Poliție Bucov în vederea eficientizării serviciului de patrulare și siguranță publică. Opinez că această autospecială și-a depășit limita de funcționare și ar trebui schimbată cu o autospecială nouă;
  • Să amenajați un spațiu adecvat pentru gararea autospecialei de poliție. Este evident că actualul „spațiu destinat garării autospecialei” reprezintă o veritabilă cocină (șandrama) în care nici o persoană nu ar îndrăzni să păstreze (chiar și pentru o scurtă perioadă de timp) o vechitură… dar’mi-te un autoturism al M.A.I.;
  • Să îi supuneți la examinări  medicale amănunțite pe toți polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bucov în vederea depistări și tratării unor eventuale afecțiuni cauzate de actualele condiții de muncă din clădirea Postului de Poliție Bucov;
  • În cazul în care personalul medical abilitat constată afecțiuni cauzate de actualele condiții de muncă, să dispuneți cercetarea cauzei de către unitatea de Parchet competentă potrivit art. 297, 298, 349 coroborat cu art. 77 lit.a)-c) și h) Cod penal. Pentru transparență și obiectivitate, apreciez oportun verificarea stării sănătății polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Bucov de către personal medical/instituții medicale care nu face parte din M.A.I./nu aparțin M.A.I.

Cu stimă, Alexandru FIRICEL  președinte teritorial al organizației sindicale S.P.R. „DIAMANTUL” constituită la nivelul D.G.P.M.B.-secția 13 Poliție”.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA