AcasăEvenimentSIGURANȚA PIETONILOR - Nouă șoferi au rămas fără permise de conducere

SIGURANȚA PIETONILOR – Nouă șoferi au rămas fără permise de conducere

spot_img

DISTRIBUIȚI

Siguranţa pietonilor reprezintă una dintre priorităţile poliţiştilor maramureşeni. Astfel, ieri, 19 octombrie, poliţiştii au continuat în cadrul campaniei de educaţie rutieră „NU TRECE DINCOLO!” activităţile pentru  impunerea legislaţiei rutiere şi prevenirea accidentelor de circulaţie soldate cu victimizarea pietonilor.

Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare au desfăşurat ieri, între orele 07.00 – 21.00, o acţiune pentru depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au aplicat 41 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 10.00 de lei. De asemenea, ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut nouă permise de conducere, dintre care şapte pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor.

Pentru a nu deveni victime ale unor accidente de circulaţie, poliţiştii maramureşeni recomandă pietonilor:

Să traverseze numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de strada!

Să nu traverseze prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!

La orice traversare, să se oprească în afara parții carosabile şi să se asigure!

Să aprecieze corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță şi să ia în calcul că atunci când traversează străzi cu mai multe benzi pe sens sau când se află într-o zonă cu regim de viteza ridicat trebuie sa fie mai prudenți!

Când traversează prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate – este responsabilitatea lor să se asigure.

Copiii nu trebuie lăsați să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanțele şi vitezele.

Să evite să circule pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Să folosească trotuarele, acostamentele, iar acolo unde acestea lipsesc, să meargă cât mai aproape de marginea drumului!

Să respecte întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) şi să nu circule pe drumurile publice dacă au consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat creşte semnificativ.

Să fie prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, să poarte haine de culori deschise și elemente reflectorizante!

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA