AcasăEvenimentSIGHETU MARMATIEI: S-au batut pe holurile Judecatoriei Sighetu Marmatiei din cauza unui...

SIGHETU MARMATIEI: S-au batut pe holurile Judecatoriei Sighetu Marmatiei din cauza unui proces

spot_img

DISTRIBUIȚI

Jandarmii sigheteni au acţionat la sesizarea unui subofiţer ce executa serviciul la Judecătoria Sighetu Marmaţiei care a observat, pe trotuarul din faţa instituţiei, două persoane care purtau discuţii contradictorii cu privire la un proces penal aflat pe rolul instanţei de judecată.

La un moment dat una dintre persoanele respective i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona umărului stâng, imediat intervenind un al treilea bărbat pentru aplanarea conflictului care la rândul său a fost lovit cu pumnul în zona feţei. De asemenea, în timpul altercaţiei, bărbatul a adus ameninţări la adresa integrităţii fizice faţă de cele două persoane cu care a interacţionat. Subofiţerul vigilent l-a somat pe făptuitor să înceteze actele de violenţă, acesta fugind de la faţa locului.

În urma măsurilor specifice întreprinse agresorul a fost identificat în persoana lui Vasile B., de 51 de ani, din Budeşti ce este susceptibil de săvârşirea infracţiunilor de loviri şi ameninţări, fapte prevăzute şi  pedepsite de art. 180 alin. 1 şi art. 193 alin. 1, Cod Penal. În conformitate cu certificatele medico-legale care au fost prezentate, cele două păţi vătămate au primit între 12-14, respectiv 3-4 zile de îngrijiri medicale. Dosarul cu actele de constatare întocmite a fost predat  Parchetului de pe lângă Judecătoria  Sighetu Marmaţiei, pentru continuarea cercetărilor.

VISEU DE SUS: A refuzat legitimarea

Duminică, 27 ianuarie a.c., în jurul orei 04.00, echipajul de jandarmerie ce acţiona pe raza oraşului Vişeu de Sus, în cadrul unui control de rutină, a identificat un bărbat care la solicitarea organelor de ordine de a se legitima, a refuzat să prezinte un document de legitimare. Jandarmii l-au sancţionat pe I. Ţ. de 16 ani, din Vişeu de Sus, cu amendă contravenţională în valoare de 100 de lei.

Scandal pe „Pirita”

Echipajul de jandarmerie de pe raza localităţii Baia Mare ce acţiona în data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 22.30, a fost sesizat să intervină pentru aplanarea unui scandal izbucnit în zona „Pirita” din municipiu. Jandarmii l-au identificat pe Simion T., în vârstă de 49 ani, cu domiciliul în Baia Mare, pe care l-au sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 400 lei

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA