Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş a fost sesizat cu privire la faptul că în incinta unui liceu din municipiul Sighetu Marmaţiei mai mulţi tineri au folosit pocnitori.
La faţa locului s-a deplasat subunitatea de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Jandarmi Sighetu Marmaţiei, iar în urma măsurilor specifice întreprinse, jandarmii au identificat cinci tineri, elevi ai liceului, ce sunt susceptibili de săvârşirea infracţiunilor de efectuare fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37 alin. 3 din Legea 126/1995.
C.M. din Strâmtura, M.V. din Bogdan Vodă, B.S. din Sarasău, G.P. cu domiciliul în Săpânţa şi din Strâmtura, toţi în vârstă de 17 ani, au cumpărat mai multe pocnitori, unele dintre acestea folosindu-le într-o pauză, în curtea liceului.
La sosirea jandarmilor, asupra tinerilor au fost găsite aproximativ 600 de pocnitori care, alături de actele de constatare întocmite, au fost predate către Poliţia Municipiului Sighetu Marmaţiei, pentru continuarea cercetărilor.