AcasăActualitate112ÎN ȘIEU MĂGHERUȘ – Un autotren încărcat cu butelii a ieșit de...

ÎN ȘIEU MĂGHERUȘ – Un autotren încărcat cu butelii a ieșit de pe carosabil și a intrat într-o casă

spot_img

DISTRIBUIȚI

ÎN ȘIEU MĂGHERUȘ  Accidentul s-a produs ieri, 15 mai, pe DN17, pe raza localității Șieu Măgheruș. Se pare că șoferul unui TIR ar fi pierdut controlul volanului și ar fi ieșit în decor, iar mai apoi ar fi intrat într-o casă.

Din primele informații reiese că nimeni nu ar fi fost rănit. Camionul era încărcat cu butelii de oxigen goale în momentul producerii accidentului. Acesta ar fi lovit și țeava principală de gaz, dar și un fir de curent, motiv pentru care pompierii au decis  să izoleze un perimetru de 50 de metri într-o parte și-n alta, scrie Bistrițeanul.ro.

Șoferul susține că a pierdut controlul volanului după ce ar fi evitat un impact frontal cu o mașină care efectua o depășire neregulamentară, în curbă. Pentru a nu se lovi de aceasta a tras dreapta de volan și a pierdut controlul autotrenului.

La fața locului au fost chemați reprezentanți E.ON Gaz, Electrica și Garda de Mediu. TIR-ul încărcat cu butelii de oxigen goale era condus de un bărbat de 41 de ani din Cluj-Napoca. Acesta a ajuns în peretele unei case după ce a lovit un parapet, a rupt un stâlp de curent, a distrus o țeavă de gaz și gardul casei.

Pompierii au creat un perimetru de siguranță de 50 m, existând scurgeri de combustibil și au solicitat intervenția furnizorilor de utilități care au oprit alimentarea cu gaz și energie electrică.

„Pompierii au evacuat preventiv localnicii din trei imobile, cea afectată de accident și celelalte două de lângă aceasta. La locul accidentului a intervenit un echipaj de descarcerare, un echipaj de stingere, un echipaj SMURD și grupa operativă care au asigurat un perimetru de aproximativ 50 m de siguranță, fiind oprită și circulația auto. La fața locului au fost scurgeri de combustibil care au fost eliminate rapid, întreaga zonă fiind izolată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, plt. Maj. Marius Rus, potrivit Bistrițeanul.ro.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a petrecut accidentul și au stabilit că șoferul nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.

 

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA