Creştinii ortodocşi şi cei catolici sărbătoresc pe 8 septembrie praznicul Naşterii Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, aşa cum mai este cunoscută sărbătoarea în popor. Importanţa venerării Maicii Domnului este simbolizată de numărul foarte mare de biserici care îi poartă numele şi de cele mai mult de 2.2 milioane de persoane din România care îşi sărbătoresc cu această ocazie, onomastica.
Naşterea Maicii Domnului, prăznuită pe 8 septembrie, este prima sărbătoare a anului bisericesc, care a început la 1 septembrie, pentru că Maria este noua Evă, ceea care avea sa nască, „la plinirea vremii”, pe Hristos.
Venerarea Fecioarei Mariei joacă un rol important în Bisericile ortodoxe, în cea Catolică şi cea Anglicană, şi este singura femeie pomenită cu numele de Coran.
Bisericile creştine sărbătoresc Zămislirea Maicii Domnului ( 9 decembrie), Naşterea (8 septembrie), Intrarea în Biserică (sau Aducerea Maicii Domnului la Templu, când Sf. Maria avea doar 3 ani) pe 21 noiembrie, Buna Vestire în 25 martie , Adormirea şi Înălţarea la Cer (15 august), Punerea în Raclă a veşmântului sau a Brâului (31 august), iar pe 12 septembrie, în Biserica romano-catolică se sărbătorește Sfântul Nume al Mariei. Sau, în funcție de ţară şi tradiție, sunt sărbătorite diverse apariţii sau icoane. Un număr foarte mare de biserici şi catedrale din lume, dar şi femei şi bărbaţi, îi poartă numele.
Maica Domnului sau Fecioara Maria
Fiica a lui Ioachim şi Ana, Fecioara Maria a fost, conform scrierilor Noului Testament, mama lui Iisus din Nazaret. În momentul conceperii lui Iisus Hristos, fapt ce i-a fost revelat de Arhanghelul Gabriel, Maica Domnului era logodnica lui Iosif din Nazaret, iar în tradiția creștină (ortodoxă, catolică, anglicană și luterană) precum și în cea musulmană, a rămas prin minune fecioară în timpul conceperii şi naşterii lui Iisus.
Detalii despre Naşterea Maicii Domnului nu se găsesc în Evanghelii, însă scrierile apocrife oferă foarte multe amănunte despre originea şi copilăria Fecioarei Maria. Protoevanghelia lui Iacob, apărută în secolul II d.Hr., deşi apocrifă, conţine informaţii ce pot fi considerate credibile. Fragmentul referitor la Fecioara Maria a fost scris în jurul anului 140.
Maica Domnului a fost închipuită şi de porumbiţa lui Noe, deoarece, așa cum aceea a adus supravieţuitorilor potopului simbolul dăinuirii neamului omenesc, în acelasi fel Fecioara Maria a adus oamenilor încredinţarea naşterii de sus, „nu din voie trupească, nici din pofta bărbătească, ci de la Dumnezeu” (Ioan 1,13). Scara din viziunea patriarhului Iacob, cea care unea cerul şi pământul, este şi ea o imagine profetică despre Maica Domnului, cea prin care Dumnezeu a coborât, făcându-se om, iar firea omenească s-a suit la dreapta lui Dumnezeu.
Papa Ioan Paul al II-lea a spus, în vizita sa de la Bucureşti din 1999, că România este Grădina Maicii Domnului. Această afirmaţie este explicată prin numeroasele icoane făcătoare de minuni prezente pe teritoriul ţării, printre cele mai cunoscute fiind cele de la Mănăstirea Nicula, din Judeţul Cluj sau Mănăstirea Hadambu din Judeţul Iaşi, unde se strâng anual zeci de mii de pelerini.
În lucrarea sa, „De ce suntem ortodocşi„, Părintele Dumitru Stăniloaie sublinia apropierea poporului român faţă de Născătoarea de Dumnezeu prin însăşi numele său:
„Este de menţionat că numai poporul nostru foloseşte expresia „Maica Domnului”. Grecii spun „Maica lui Dumnezeu„, scria marele teolog român.
În dimineaţa sărbătorii Sfintei Marii Mici, tradiţia spune că se aprinde o candelă lângă icoana Maicii Domnului, unde oamenii se roagă pentru sănătatea familiei. Candela este lăsată să ardă toată ziua.
Cuvântul Maria, este în general considerat ca fiind de origine ebraică și ar proveni din Maryam sau Miryam, numele surorii mai mari a lui Moise, şi e compus din mar, care însemnă picătură, și yâm, care însemnă mare.
Unii savanți consideră însă că Maryam, un cuvânt de origine egipteană care datează din timpul captivității evreilor în pământul faraonilor, este compus din două părți, prima înseamnă „a iubi, a alege pe cineva”, iar a doua parte este numele zeului Amon.
În greacă cuvântul a devenit Mariamn, iar pentru creștini cuvântul Maria, după transcrierea ebraică, și Mariana, după transcrierea grecească, înseamnă „aleasă, iubită de Dumnezeu”.
Peste 2,2 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica marți, de Sfânta Maria, potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).
Majoritatea femeilor care îşi sărbătoresc onomastica de Sfânta Maria poartă numele de Maria, sau Mariana, Mărioara, şi Măriuca, dar se sărbătotesc şi cele care poartă numele de Marinela, Marilena, Mioara sau Marina. Se serbează şi bărbaţii cu numele de Marian, Marin sau Marinică.
Tradiţii şi obiceiuri
În cultura populară există tot felul de superstiţii legate de această zi. Astfel, se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală.
În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos.
Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria.
Pe 8 septembrie, bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor.
De asemenea, în cultura populară se mai spune că aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică.
De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă.
Este ziua în care unele păsări îşi pregătesc călătoria spre ţările calde, iar gâzele şi reptilele se retrag în pământ. Vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă.
Începe culesul viilor, al unor fructe, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.
În credinţa populară, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vară şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.
Potrivit tradiţiei, în ziua de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite. Credincioşii merg de dimineaţa la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.
