Acasăsinucidere maramuresSesiune de comunicări științifice pe tema credinței la Baia Mare

Sesiune de comunicări științifice pe tema credinței la Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

În scrisoarea apostolică „Porta Fidei”, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea sublinia faptul cum „Anul Credinței va trebui să exprime o angajare concertată pentru redescoperirea și studierea conținuturilor fundamentale ale credinței”. Urmând îndemnul Sfântului Părinte, profesorii de la Specializarea teologie Greco-Catolică a Facultății de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare, au organizat, în colaborare cu Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Maramureș, o sesiune națională de comunicări științifice cu tema: „Credința în societatea contemporană – 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II”. La evenimentul găzduit de Biblioteca Județeană „Petru Dulfu” din Baia Mare, au participat de asemenea și cadre universitare din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Departamentele Blaj și Oradea.

În cuvântul de deschidere a lucrărilor sesiunii, PS Vasile a subliniat cum noua Evanghelizare și împărtășirea credinței noastre omului contemporan pornește de la o convertire personală a inimii și a minții. Prima parte a zilei a fost dedicată dimensiunii magisteriale și ecleziologice a credinței prin următoarele comunicări: Pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general al Eparhiei de Maramureș: „Bisericile orientale catolice în documentele Conciliului Vatican II – Orientalium Ecclesiarum și Unitatis Redintegratio”; conf. univ. pr. dr. Ioan Mitrofan, Universitatea Babeș Bolyai, Departamentul Blaj: „Conciliile ecumenice – «stațiuni» pe Drumul Crucii și al credinței, spre Ierusalimul ceresc – reflexii la 50 de ani de la deschiderea Conciliului Vatican II”; lect. univ. pr. William Alexandru Bleiziffer, Universitatea Babeș Bolyai, Departamentul Blaj: „Pentru apărarea credinței Bisericii Catolice: o posibilă dimnesiune canonică”; drd. Octavian Frinc, Universitatea Babeș Bolyai: „Ecumenism și ortodoxia credinței în viziunea can. 905 din CCEO”; pr. Florin Fodoruț, Președintele Comisiei Liturgice și de Artă Sacră a Eparhiei de Maramureș : „Liturgia și transmiterea credinței”.

Lucrările din a doua parte a zilei s-au axat pe dimensiunea antropologică a actului credinței: pr. dr. Angel Zareczki, Vicar cu laicii al Eparhiei de Maramureș: „A crede”; lect. univ. dr. Ionuț Popescu, Universitatea Babeș Bolyai, Departamentul Oradea: „Credința religioasă în contextul destrămării identităților colective”; lect. univ. pr. dr. Simion Voicu, Centrul Universitar de Nord Baia Mare: „Maria Mama Bisericii, model de trăire a credinței”; lect. univ. pr. dr. Ioan Tîmbuș, Centrul Universitar Nord din Baia Mare: „Receptarea Conciliului Vatican II în Biserica Română Unită cu Roma până în 1989 prin intermediul revistelor Buna Vestire de la Roma și Perspective de la München”; conf. univ. pr. dr. Mircea Manu, Centrul Universitar Nord din Baia Mare: „Aspecte ale Primatului Papal în context ecumenic”.

Înscrisă în dinamica manifestărilor prilejuite de „Anul Credinței”, sesiunea de comunicări a constituit cadrul unor dezbateri deschise privind raportul dintre credință și lumea contemporană, desfășurat în realitatea unei Biserici orientale catolice, respectiv a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Biroul de Eparhial de Presă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA