AcasăNews AlertSenatorul USR Dan Ivan susține parteneriatele dintre universități și mediul antreprenorial pentru...

Senatorul USR Dan Ivan susține parteneriatele dintre universități și mediul antreprenorial pentru accesul la educație antreprenorială

spot_img

DISTRIBUIȚI

Conform studiilor, un număr mare de companii deschise de tineri care au o idee de afaceri, se închid la scurt timp. Majoritatea dintre ei duc lipsă de informații atunci când vine vorba despre modul în care se administrează o companie, fie ea și nou înființată, și care sunt obligațiile pe care le au față de statul român ca și persoană juridică.

Este cel puțin de așteptat acest lucru, având în vedere faptul că educația antreprenorială lipsește cu desăvârșire din sistemul de învățământ de stat. Probabil acesta este motivul pentru care s-a introdus condiția parcurgerii unor cursuri de antreprenoriat înainte de aplicarea pentru programul StartUp Nation.

Cu toate acestea, persoane care ar deține calitățile necesare pentru a deveni antreprenori de succes, sunt descurajați de lipsa de cunoștințe și renunță la orice inițiativă care ar putea să ajute comunitatea și poate să inoveze în domeniul de activitate dorit.

Însă sunt soluții de a îndrepta aceste probleme. Una dintre soluții vine de la Senatorul USR Dan Ivan și propune sprijinirea unui parteneriat între mediul academic și mediul antreprenorial, pentru a găsi un mod de a oferi tinerilor o educație antreprenorială cât mai bună și posibilitatea de a avea succes în afacerile pe care își doresc să le pornească.

Doar antreprenorii de succes, care au trecut prin toate încercările pe care le presupune un business complex pot să treacă dincolo de teorie și să explice pe înțelesul celor neinițiați cum să reacționeze în diferite situații limită sau cum să gestioneze o linie de credit.

Atât teoria cât și practica sunt foarte importante atunci când vine vorba despre viitorul economiei țării noastre. Teoria asigură o bază solidă și cunoștințe esențiale pentru planificarea unui business, iar sfaturile venite din experiența practică sunt cele care oferă perspectiva evitării situațiilor de criză și gestionarea acestora în momentul în care va fi cazul.

CMF 31240009
CMF 11240015

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA