AcasăAlteleEconomicSENATORII AU DECIS - Salariile directorilor și secretarilor șefi din universități, majorate

SENATORII AU DECIS – Salariile directorilor și secretarilor șefi din universități, majorate

spot_img

DISTRIBUIȚI

Senatorii din Comisia de muncă au adoptat un amendament la Legea salarizării prin care salariile directorilor şi secretarilor şefi din universităţi au fost majorate.

SENATORII AU DECIS Conform prevederilor amendamentului, în anul 2022 un director general administrativ al universităţii va avea un salariu între 11.003 şi 14.477 lei. Adică, echivalent cu salariul unui decan. În ceea ce privește secretarul universităţii, acesta va avea un salariu cuprins între 10.037 şi 12.459 lei.

Majorările au fost adoptate la propunerea Comisiei de învăţământ a Senatului. Astfel, sumele de bani sunt cu până la 4000 de lei în plus faţă de varianta iniţială propusă de Guvern pentru un secretar şef al unei universităţi, de 6.580 de lei.

Majorarea pentru un director general administrativ este de 2000 de lei faţă de suma propusă de Executiv, de 9.072 lei.

Sursă info, Ziarul Financiar.

Te-ar putea interesa și: http://2.actualmm.ro/poti-ajunge-gratuit-la-eveniment-curse-speciale-urbis-catre-maramures-air-show/

Citește și: http://2.actualmm.ro/carambol-in-somcuta-mare-sase-victime-dupa-un-accident-in-care-au-fost-implicate-doua-autoturisme-un-microbuz-si-un-tir/

Recomandarea editorului: http://2.actualmm.ro/preluare-clujust-show-la-procesul-primarului-din-baia-mare-procuroarea-dna-in-prim-plan/

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA