AcasăNews AlertSENATOR SORIN VLAȘIN: Propunerea de modificare a Legii dării în plată, un...

SENATOR SORIN VLAȘIN: Propunerea de modificare a Legii dării în plată, un sprijin important pentru români, avansează în Parlament

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ieri, un proiect de lege vital pentru români a fost aprobat în Senat și va fi supus dezbaterilor în Camera Deputaților în perioada următoare. Propunerea legislativă vizează modificarea și completarea Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite și este inițiată de senatorul Daniel Zamfir, împreună cu senatorul Sorin Vlașin și semnată de mai mulți colegi parlamentari PSD.

Una dintre prevederile-cheie ale acestui act normativ este extinderea dreptului la darea în plată și pentru beneficiarii programelor „Prima Casă/Noua Casă”, o inițiativă care vizează sprijinirea tinerilor în achiziționarea unei locuințe. Dacă acest proiect de lege va fi adoptat, cei care au achiziționat imobile prin aceste programe vor putea beneficia de darea în plată, în cazul în care întâmpină dificultăți în rambursarea creditelor.

Senatorul Sorin Vlașin, unul dintre semnatarii propunerii legislative, a subliniat importanța acestui act normativ pentru români și a menționat că acesta reprezintă o continuare a eforturilor de a lupta pentru drepturile cetățenilor și de a promova o abordare echitabilă în sectorul bancar.

Un proiect de lege foarte important, care vine în sprijinul românilor, a trecut de Senat și urmează să fie dezbătut de Camera Deputaților. Este vorba despre propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, inițiată de colegul senator Daniel Zamfir și semnată de mai mulți colegi parlamentari PSD, printre care mă număr și eu. Concret, actul normativ prevede printre altele că și cei care au achizionat imobile prin programul „Prima Casa/Noua Casa” vor putea să beneficieze de darea în plată„, a declarat senatorul Vlașin.

Darea în plată reprezintă un instrument legal prin care titularul unui credit ipotecar poate transfera proprietatea asupra bunului imobil finanțat către creditor, în schimbul stingerii datoriei. Această posibilitate este considerată un sprijin semnificativ pentru persoanele aflate în dificultate financiară și care se confruntă cu imposibilitatea de a-și achita ratele la creditele ipotecare.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA