Acasăoameni noiSENATOR CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE – Procuror DNA: „Ăsta e prețul trecerii de...

SENATOR CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE – Procuror DNA: „Ăsta e prețul trecerii de la PDL la PSD”

spot_img

DISTRIBUIȚI

SENATOR CONDAMNAT  Procurorul DNA le-a cerut, luni, magistraţilor de la Curtea Supremă condamnarea senatorului Marius Isăilă, acuzat de trafic de influenţă, la o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege.

Completul de cinci judecători de la Curtea Supremă a judecat ultimul termen al apelului în acest dosar. Procurorul de şedinţă le-a solicitat magistraţilor să mărească pedeapsa primită de Isăilă în prima instanţă – patru ani de închisoare cu executare.

„Solicităm să admiteţi apelul şi să dispuneţi condamnarea inculpatului Marius Isăilă pentru toate cele trei fapte de trafic de influenţă. De asemenea, vă solicităm o pedeapsă orientată către maximul special”, a precizat procurorul.

El a susţinut că acţiunile comise de senator au prejudiciat „imaginea, prestigiul şi credibilitatea instituţiilor publice, fie că este vorba de Ministerul Finanţelor sau Parlamentul României, iar faptele denotă o personalitate care nu are respect faţă de lege, faţă de funcţii şi faţă de instituţii”.

Procurorul a solicitat instanţei şi confiscarea sumei de 245.000 de euro de la Marius Isăilă şi Cristian Ene, dar şi menţinerea măsurilor asiguratorii impuse până în acest moment.

În ultimul cuvânt adresat în faţa instanţei, Marius Isăilă s-a întrebat de ce procurorul a fost de acord, într-o primă discuţie, cu confruntarea şi testul poligraf în acest caz, iar ulterior s-a răzgândit.

„Am doi copii acasă şi îmi este foarte greu. Când am văzut decizia instanţei (condamnarea de la prima instanţă – n.r.) m-am prăbuşit. În faza de urmărire penală nu am dat declaraţie, nici la fond, probabil a fost vina mea sau a avocatei, nu contează. (…) În timpul urmăririi penale, domnul procuror mi-a spus: „ăsta este preţul plătit că am plecat de la PDL la PSD”, a afirmat Isăilă.

În final, el a spus că va accepta decizia, pentru că respectă instanţa şi niciodată nu a făcut nimic care să contravină legii şi bunului-simţ. La rândul său, Cristian Ene, fost consilier al senatorului, judecat în dosar, a admis că a greşit, dar, după ce a fost prins, a încercat să facă toate demersurile pentru a dovedi că s-a îndreptat.

Judecătorii au rămas în pronunţare urmând să dea o decizie definitivă în acest caz.

 

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA