AcasăEvenimentSportSemifinale tari la Roland Garros. Rafa Nadal n-a pierdut niciun set până...

Semifinale tari la Roland Garros. Rafa Nadal n-a pierdut niciun set până acum!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Rafa Nadal s-a calificat fluierând în semifinalele turneului de la Roland Garros, după ce a trecut ieri, în trei seturi, de conaţionalul său, Nicolas Almagro, scor 7-6 (4), 6-2, 6-3. Până în această fază, Nadal nu a pierdut niciun set! Doar 30 de ghemuri a pierdut Nadal în cele cinci partide disputate la French Open, al doilea turneu important din tenisul mondial. Ibericul va evolua mâine, în semifinale, împotriva unui alt conațional, David Ferrer, care l-a învins miercuri seară pe britanicul Andy Murray.
Astăzi, în prima semifinală, într-unul dintre cele mai aşteptate dispute, elveţianul Roger Federer se va duela cu sârbul Novak Djokovici.
Cei doi au avut parte de multă tensiune în „sferturile” disputate marţi. Federer a trecut de argentinianul Juan Martin Del Potro, după cinci seturi: 3-6, 6-7 (4), 6-2, 6-0, 6-3. Marcat de tensiunea meciului, elveţianul a avut o ieşire necontrolată. Enervat că unii spectatori au început să aplaude înainte de încheierea unui schimb prelungit de mingi, Roger a strigat: „Shut up!”.
Tot marţi, Novak Djokovici l-a bătut pe francezul Jo-Wilfried Tsonga, scor 6-1, 5-7, 5-7, 7-6 (6), 6-1. Într-un meci nebun, sârbul a salvat, în setul al patrulea, patru mingi de meci! Astăzi, la French Open se vor juca şi semifinalele din proba feminină: Petra Kvitova (Cehia) – Maria Şarapova (Rusia) şi Samantha Stosur (Australia) – Sara Errani (Italia).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA