AcasăEvenimentSeini: Singura biserică cu iconostas din piatră din România se află în...

Seini: Singura biserică cu iconostas din piatră din România se află în Maramureş

spot_img

DISTRIBUIȚI

Fără doar şi poate, judeţul Maramureş are multe monumente prea puţin cunoscute, atât de către maramureşeni, cât şi de către restul lumii. Spre exemplu, Biserica Ortodoxă nr. 1 din Seini, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, are un iconostas unic în Europa, fiind construit din piatră albă făcută chiar de către meşterii din localitate. Acest iconostas, potrivit declaraţiilor făcute de către primarul Gabriela Tulbure, este considerat unul din obiectivele turistice ale zonei acesteia.

Grosimea pereţilor este de 85 de centimetri, lungimea de 11 metri şi înălţimea de 9 metri. „Biserica Respectivă este Biserica Ortodoxă numărul 1 din Seini. Are hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril pe care i-am sărbătorit recent.

Are într-adevăr un iconostas  unic în Europa, din piatră albă, o  piatră albă făcută de meşterii din localitatea Seini şi extrasă din cariera de piatră de la Seini, carieră  care a fost a acestei biserici la un moment  dat. A fost confecţionată prin 1940 sau 1942 acest iconostas. Are o lungime de  11 m, o înâlţime de 9 m şi  o lăţime de până la 1 m.

Biserica a fost  renovată recent. În 2008 a început repictarea Bisericii Ortodoxe  1 din Seini şi s-au primit 5  miliarde de lei de  la  Guvernul României. Consiliul Local Seini a contribuit şi el cu materialul lemnos şi cu băncile acelea care s-au făcut acolo. Este un iconostas unic, iar Biserica nr. 2 are iconostas din lemn.

Cele două biserici le promovăm cum putem. Avem şi o monografie a bisericii nr. 2 pe care o dăm la toţi oaspeţii noştri care vin şi ne vizitează.”, a punctat, pentru 2.actualmm.ro, primarul din Seini, Gabriela Tulbure.

Printre cei care au trecut pragul acestei biserici s-au numărat Regele Mihai I sau Regina Ana a României.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA