AcasăEvenimentSECVENŢIAL. Decebal Traian Remeş, primul interviu de la ieşirea din închisoare

SECVENŢIAL. Decebal Traian Remeş, primul interviu de la ieşirea din închisoare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Fostul ministru Decebal Traian Remeş a acordat un interviu, in exclusivitate pentru emisiunea Secvenţial, realizată de jurnalistul Adrian Ursu, la Antena 3.  Urmăriţi LIVE interviul lui Decebal Traian Remeş acum pe Antena 3.

Cele mai importante declaraţii ale lui Remeş: 

– A fost o odisee personală, am numărat zilele de pedeapsă executată efectiv, atât calendaristic, cât şi câştigate prin muncă, dar am numărat şi ani. Niciodată nu am avut nici şapte luni grase şi acum sunt în ciclul celor şapte ani slabi. Şi mi-am ispăşit doar o parte din pedeapsă. Ciclul asta tinde spre 12 ani, mai mult decât două mandate prezidenţiale umflate din România.- Nu mă puteam bărbieri fără oglindă, oglindă nu aveam decât în apele din curte, nu mă puteam bărbieri fără apă caldă şi era apă caldă de 2 ori pe săptămână şi multe alte lucruri. Pe de altă parte, dacă tot m-au trimis într-un fel de mănăstire, sau pensiune sponsorizată de stat, pentru că doar „îngeri” am întâlnit acolo, ca în Parlament, am zis să mă adaptez locului şi momentului. Am înţeles de ce am ajuns acolo, am înţeles cui folosea. Un singur lucru nu am înţeles. De ce am fost primul preferat.
– Eu am apărut foarte târziu pe liste, eram în coadă, şi dintr-o dată am sărit direct în faţă. Am văzut că voi fi condamnat înainte de Adrian Năstase. Când s-a convenit, nu ştiu între cine, că trebuie să finalizăm o listă de corupţi şi aceştia trebuie să aibă nume din politică, s-a sesizat, dintr-o dată, hărnicie teribilă de acolo de unde ar trebui să se facă justiţie dar se răspunde şi la comandă.

– Eu mi-am anunţat demisia la 8 octombrie, înainte de această ştire, pentru că se vorbea deja despre mine, pentru că în 4 octombrie domnul Daniel Morar mi-a transmis adresă scrisă că va cere Comisiei prezidenţiale şi Parchetului aprobare de urmărire penală pentru mine. Bani nu au existat şi discuţiile pentru licitaţiile respective nu au existat niciodată între mine şi Mureşan sau între mine şi oricine altcineva. Cât despre materialul acela de la televizor, ştirea, există inspecţia judiciară a CSM.
– O echipă de trei comisari a stat la masa alăturată, lângă noi. Bricheta care se tot aprinde este a unei doamne comisar. Ei scriu ce au văzut cu ochii. Atât de bine au văzut încât au zis că eu am scris două cuvinte şi un şir de cifre. Atât de bine au văzut, eu am scris un nume şi un număr de telefon. „Mureşan vine de afară cu un dosar pe care îl aşează pe un scaun şi după o oră de discuţii, pleacă cu dosarul. Un dosar gri.” Deci au văzut şi culoarea. Procurorul şef de secţie Papici, Lucian Papici, scrie către instanţă, în două adrese diferite: „Vine Mureşan de afară şi îi dă un plic, cu 100.000 de euro, pe sub masă, lui Remeş” şi acest lucru este preluat şi scris de instanţă iar peste două zile, acelaşi Papici, vine şi scrie „cu o sumă mare de bani” şi instanţa preia din nou. În inspecţia CSM se spune că dumnealui a dat notă explicativă şi nu a văzut înregistrarea dintre Remeş şi Mureşan. Deci într-un loc se minte.
– Procurorul de caz, Claudiu Dumitrescu, în rechizitoriu, adaugă un obiect, dar nu mai vede gestul pe care l-a văzut Papici, „pe sub masă”. Spune că „Remeş a ridicat dosarul şi plicul cu bani, moment în care s-a finalizat infracţiunea.” Am cerut în instanţă de patru ori expertiză, să îmi arate obiectul, gestul şi să pună în gura mea vreun cuvânt, un singur cuvânt care să mă trădeze.
– Vă spun ce am încercat să îi spun şi instanţei. A venit cardinalul greco-catolic, m-a vizitat la minister, aveam un consilier greco-catolic. Mureşan mi-a cerut bani pentru această biserică. Eu aveam cel mai mare buget de până atunci şi de atunci încoace. Şi eu am promis că voi da, la acel moment, ceea ce astăzi ar fi 50 de milioane de lei, în rezerva de stat.
– Mi-a fost trimis un act prin care Băsescu era sfătuit să dărâme liberalii şi erau doi – Patriciu şi Remeş. Eu am dat un răspuns de un sarcasm teribil şi de o lovitură cu o viteză mai mare, direct în moaca celui care trebuia să o primească, direct în barbă. El m-a lovit pe mine, după, sub barbă.
– Am făcut plângere penală împotriva a trei procurori, nu am niciun răspuns momentan, dar dacă nu se va face treabă, se va afla la NATO şi chiar şi la Marele Licurici (Statele Unite – n.red). M-am plâns la CEDO, am un dosar pentru daune, momentan suspendat, pentru că doamna Culcer se ascunde şi vreau să vorbesc, pentru că sunt total eliberat. Şi dacă aş fi fost vinovat, ispăşindu-mi pedeapsa, am dreptul să arăt cu degetul şi să spun păcatele păcătoşilor.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA