Acasăoameni noiSE SCHIMBĂ VREMEA - De duminică temperaturile scad în toată ţara

SE SCHIMBĂ VREMEA – De duminică temperaturile scad în toată ţara

spot_img

DISTRIBUIȚI

Meteorologii au anunţat cum va fi vremea în perioada următoare. Astfel, potrivit specialiştilor, începând de duminică, temperaturile vor scădea în toată ţara.

Vremea se va încălzi uşor cu ploi slabe în vestul şi nord-vestul teritoriului, conform Observator.

Temperaturile maxime se vor încadra între 3 şi 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -7 şi 4 grade. Noaptea şi dimineaţa, în special în zonele joase de relief din sud şi est, va fi ceaţã.

Vineri, 2 februarie, vremea va fi caldă, cu maxime între 6 şi 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 6 grade.

Spre seara vor fi lapoviţă şi ninsori la munte, ploaie şi trecător lapoviţă în regiunile vestice, nordice şi centrale şi ploi în rest.

Vântul va avea intensificãri în zona de munte, în nord-vestul, vestul şi sud-estul teritoriului. Dimineaţa în exteriorul arcului carpatic vor fi condiţii de ceaţă.

Sâmbătă, vor fi ploi şi lapoviţă în sud și sud-est; la munte vor fi mai ales ninsori. Vânt în zonele montane, în special pe creste.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 5 și 13 grade, iar cele minime între -4 și 4 grade, ușor mai ridicate pe litoral.

Potrivit meteorologilor, de duminică vremea se răceşte în toată ţara, procesul de răcire continuând şi săptămâna care vine.

sursa info Observator

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA