AcasăActualitatePoliticSE MIȘCĂ ȚARA – Marș de amploare la Chișinău pentru unirea Moldovei...

SE MIȘCĂ ȚARA – Marș de amploare la Chișinău pentru unirea Moldovei cu România și formarea unui guvern comun

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un marş de amploare pentru „resetarea” României şi Republicii Moldova prin Unire şi formarea unui guvern comun a avut loc duminica la Chişinău.

Organizat la iniţiativa Blocului Unităţii Naţionale şi a Consiliului Unirii, cu sloganul Resetăm cele două state româneşti, evenimentul a început cu o slujbă de comemorare a victimelor incendiului din clubul Colectiv de la Bucureşti. Ulterior, participanții s-au îndreptat spre ambasadele României, Germaniei şi SUA în Republica Moldova, scandând lozinci unioniste.

Tragedia din Colectiv a arătat clar că în România e nevoie de o resetare a clasei politice. De cealaltă parte, dezastrul social-economic în care a ajuns Republica Moldova a arătat clar că e nevoie de o reorganizare a statului în întregime. Şi la Bucureşti, şi la Chişinău avem şansa să facem un pas vital pentru a trăi toţi într-o Românie mai bună: un guvern comun pentru cele două state româneşti’, a declarat Constantin Codreanu, reprezentantul Blocului Unităţii Naţionale.

Trăiască, trăiască, trăiască şi-nflorească, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!; România, nu uita, Basarabia e a ta!; Acelaşi sânge, aceeaşi ţară, români am fost cu toţii odinioară!; Unire!; Basarabia e România!; Chişinău şi Bucureşti – două inimi româneşti! au fost mesajele scandate de manifestanţi.

image-2010-04-1-7090958-41-unireParticipanţii la marş au parcurs un traseu de la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi în drum s-au oprit în faţa ambasadelor SUA, Germaniei ş României, cărora le-au transmis principala revendicare: instituirea unui guvern comun de ambele părţi ale Prutului.

”Conjunctura actuală în care se află România şi Republica Moldova este una favorabilă îndeplinirii idealului tuturor românilor – Unirea. Atât guvernul de la Chişinău, cât şi cel de la Bucureşti au căzut. Este cel mai oportun moment pentru crearea unui guvern comun al României şi Republicii Moldova care să aibă pe agenda sa o singură prerogativă – Unirea celor doua state româneşti. Acest fapt ar permite şi îndeplinirea revendicărilor pe care mişcarea civică Tinerii Moldovei le-a avut încă de la şedinţa comună a celor două guverne: un spaţiu economic unic, cu monedă unică gestionată de către Banca Naţională a României, politică externă şi de apărare comună, preluarea şi investigarea tuturor cazurilor de corupţie din Republică de către DNA”, a declarat Elena Podoleanu, membru al comitetului organizatoric al Platformei Unioniste ‘Acţiunea 2012’.

Marşul de astăzi de la Chişinău a avut loc paralel cu manifestaţii pro – Unire similare, desfăşurate la Bucureşti şi în alte oraşe din România.

Blocul Unităţii Naţionale este o coaliţie formată din 22 de entităţi nonguvernamentale, printre care şi Platforma Unionista Acţiunea 2012, Mişcarea Civică Tinerii Moldovei, Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova şi Asociaţia foştilor deţinuţi şi victime ale represiunilor din Republica Moldova.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA