SE MAI GÂNDESC Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, luni, la Antena 3, că există posibilitatea ca introducerea impozitului pe gospodărie şi noua modalitatea de calcul a dărilor către stat ar putea fi amânată cu un an, dacă nu va exista garanţia că va exista un număr suficient de consultanţi fiscali pentru populaţie.
„Nu avem de gând să renunţăm la sistemul nou de impozitare pentru că este un alt sistem prin care clasa mijlocie se dezvoltă. În perioada următoare o să analizăm cu foarte mare atenţie dacă anul 2018 este un interval suficient pentru a putea gestiona înfiinţarea acelui corp de 35.000 de consultanţi fiscali. Dacă vom ajunge la concluzia că actualul sistem nu ne dă garanţia că, până la finalul anului 2018, aceşti consultanţi fiscali pot fi identificaţi, atunci putem amâna cu un an”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit Capital.ro.
Totuşi, va fi menţinut obiectivul aplicării neimpozitării veniturilor sub 2.000 de lei începând din anul 2018.
„Obiectivul nostru ca cei cu salarii sub 2.000 de lei să nu mai plătească impozit pe venit poate să fie atins sub altă formă. La asta lucrăm acum şi, într-o perioadărezonabilă, vom anunţa decizia noastră şi proiectul în ansamblu. Aşa am stabilit cu colegii mei, să nu mai iasă cu proiecte nefinalizate sau care sunt în diverse stadii de analiză”, a mai spus preşedintele PSD, scrie news.ro.
Sursă info.