AcasămodeleSE ÎNTÂMPLĂ ÎN JUDEŢUL VECIN - Mai multe familii au ajuns la...

SE ÎNTÂMPLĂ ÎN JUDEŢUL VECIN – Mai multe familii au ajuns la Urgențe, sub suspiciunea de trichineloză

spot_img

DISTRIBUIȚI

Mai multe familii din Bocicău (judeţul Satu Mare) au ajuns la UPU a Spitalului Județean Satu Mare după ce au consumat carne de porc, suspectă de contaminare cu un parazit letal.

Este vorba despre zece adulți și patru copii. Au fost transportați la Spitalul de Boli Contagioase în vederea efectuării unor teste suplimentare. Respectiv acordarea tratamentului de specialitate.

”Pe parcursul nopții ambulanţele serviciului nostru au transportat din UPU Satu Mare, pentru consult, la Spitalul de Boli Infecţioase 14 persoane. Erau suspicionate de Trichineloză, urmare a consumului de carne de porc infestată”, se arată într-un comunicat de presă al SJA Satu Mare.

Potrivit DSVSA Satu Mare, anului trecut au fost efectuate 4.733 examene trichineloscopice pentru porci tăiați în gospodării și la 47 mistreți.

Au fost depistate 15 cazuri de trichineloză. Cele mai multe, șase, au fost în Turț. În Satu Mare – 3, Prilog, Agriș, Mădăras, Rătești, Negrești, Carei – câte un caz.

sursa info şi foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA