AcasăActualitateSocialSE GRĂBESC CĂ VINE SCADENȚA - S-a predat amplasamentul pentru Depozitul ecologic...

SE GRĂBESC CĂ VINE SCADENȚA – S-a predat amplasamentul pentru Depozitul ecologic de deșeuri de la Sârbi

spot_img

DISTRIBUIȚI

Reprezentanţi ai constructorilor şi proiectanţilor, dar şi ai Consiliului Judeţean Maramureş şi ai primăriei Fărcaşa au fost prezenţi azi la Sârbi în locul unde urmează a fi construit Depozitul Ecologic – unul dintre cele mai importante obiective din cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Maramureş”.

Aceasta pentru că, azi 16 iulie 2015, a avut loc predarea amplasamentului unde, începând de luni 20 iulie, constructorul – Asocierea Victor Construct SRL Botoşani cu Antrepriza Montaj Instalaţii SA Baia Mare – va demara lucrările. Contractul a fost semnat în 17 iunie, valoarea acestuia fiind de 51.827.864,71 lei la care se adaugă TVA de 12.438.687,53 lei iar durata este de 10 luni, cu o perioadă de notificare a defecţiunilor de 24 de luni. Suprafaţa aferentă construcţiei este de 20 de hectare, la care se mai adaugă 5 hectare pe care vor fi plantaţi arbori care să asigure perdeaua de protecţie. Urmează, de asemenea, realizarea reţelelor de apă şi de curent.

Primarul comunei Fărcaşa, Ioan Stegeran a ţinut să precizeze că administraţia comunei va oferi tot sprijinul pentru realizarea acestui proiect, afirmând că în prezent se lucrează la finalizarea drumului de acces spre depozit, drum destinat traficului greu. El a afirmat că realizarea proiectului va aduce beneficii pentru comună.

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu a afirmat că, pentru implementarea acestui proiect, este necesară şi finalizarea lucrărilor adiacente, mulţumind totodată Primăriei Fărcaşa pentru sprijinul acordat. El a precizat, de asemenea, importanţa informării reale a publicului asupra acestui proiect care se circumscrie legislaţiei europene de mediu şi care nu este unul poluant. „Nu vom face rabat de la lege. Sperăm ca firmele constructoare să se încadreze în termenele din contract în aşa fel încât, la finele lunii mai 2016 lucrarea să fie finalizată.” – a adăugat preşedintele Zamfir Ciceu. Constructorii au dat asigurări că se vor încadra în termenele contractuale, afirmând că de luni, 20 iulie 2015, vor demara organizarea de şantier.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA