Acasăsinucidere maramuresSE CERE EXPULZAREA - Braconier român amenință poliția italiană cu pistolul, pe...

SE CERE EXPULZAREA – Braconier român amenință poliția italiană cu pistolul, pe Facebook

spot_img

DISTRIBUIȚI

Un român este acuzat că, după ce a fost prins de poliţia provincială din Ferrara la braconaj, ar fi pus o fotografie pe Facebook în care avea un pistol, cu afirmaţia: „Îmi voi regla conturile cu poliţia provincială”. Lega Nord cere expulzarea imediată a românului.

O fotografie îl înfăţişează pe profilul Facebook cu un pistol în mână şi în mesajul în română ar scrie: „Mă pregătesc să întâlnesc un inspector al poliţiei provinciale pentru a-mi regla conturile”, potrivit Estense.com.

Este gravă ameninţare a unui braconier deja cunoscut Poliţiei Provinciale, care drept răspuns a depus denunţ la Poliţia Poştală pentru investigaţiile de rigoare.

Este vorba de unul dintre numeroşii braconieri de peşte care operează de mai mult timp pe teritoriul ferrarez, punând în pericol populaţiile de peşti, folosind năvoade nepermise, electroşocuri şi alte mijloace ilegale pentru a prăda tot ceea ce trăieşte în apele din Ferrara.

Tânărul, care nu locuieşte în provincie, fusese deja „prins” şi sancţionat de mai multe ori de agenţi, şi în fiecare dintre aceste ocazii a demonstrat o atitudine dispreţuitoare, de „huligan”, însă fotografia pe care a postat-o pe Facebook, pe profilul public, este un semnal care nu putea trece neobservat şi care l-a făcut să sară de pe scaun pe comandantul poliţiei provinciale, Claudio Castagnoli.

„Am denunţat fapta la Poliţia Poştală – spune Castagnoli – care acum verifică profilul subiectului şi efectuează anchete. Este un lucru grav, foarte grav, care demonstrează cu ce tip de persoane avem de-a face: nu este vorba de simpli pescari care nu respectă regulile”.

„Cerem expulzarea imediată a braconierului român care a ameninţat, cu pistolul în mână, poliţia provincială. Transmitem întreaga noastră solidaritate comandantului Castagnoli şi agenţilor săi. Nu ne lăsăm intimidaţi: bătălia noastră împotriva pescuitului ilegal continuă, de la teritoriu la birourile instituţionale, cu tot mai multă forţă şi determinare”, a declarat şeful grupului Lega Nord în regiunea Emilia Romagna, Alan Fabri.

Sursa: gazetaromaneasca.com

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA