AcasăEvenimentȘCOALA ALTFEL – Elevii de la Racoviță, impresionați de Spitalul de Boli...

ȘCOALA ALTFEL – Elevii de la Racoviță, impresionați de Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare, după vizita din cadrul programului „O zi în umbra unui angajat”

spot_img

DISTRIBUIȚI

ȘCOALA ALTFEL Elevii Liceului Teoretic „Emil Racoviță” din Baia Mare au avut astăzi, 17 noiembrie, ocazia de a vizita una dintre cele mai moderne unități medicale din județul Maramureș.

 

Aceștia au văzut cu ochii lor ce înseamnă munca depusă cu dedicație în folosul bolnavilor. Ei au fost primiți cu multă ospitalitate la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie din Baia Mare, unde au vizitat toate secțiile și au putut să discute despre meseria de medic și asistent atât cu cadrele medicale, cât și cu managerul unității, doctorul Viorica Cherecheș.

școala altfel spitalul de boli infecțioase baia mare

La acțiune au luat parte aproximativ 25 de elevi, liceeni din două clase de a XII-a. Evenimentul a făcut parte din proiectul „O zi în umbra unui angajat”, plan desfășurat în cadrul săptămânii „Școala Altfel”.

„Reacția elevilor a fost una pozitivă. Am discutat cu ei și după vizită au rămas plăcut impresionați de primirea de care au avut parte, condițiile existente în spital, disponibilitatea personalului medical, precum și buna organizare a unității medicale din toate punctele de vedere. Mă bucură faptul că în urma vizitei, mulți dintre ei au arătat că se vor îndrepta spre o profesie în domeniul medical”, a declarat Corina Onțiu, diriginta liceenilor.

Elevii fac parte din clase cu profil biologie-chimie.

Credit foto: Dan Mezok

Simona Vasiac

școala altfel spitalul de boli infecțioase baia mare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA