AcasăActualitatePoliticSCHIMBAREA PREFECȚILOR – Numiți-vă colaboratorii, dar nu pe cei mai proști dintre...

SCHIMBAREA PREFECȚILOR – Numiți-vă colaboratorii, dar nu pe cei mai proști dintre liberali!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Premierul Dacian Cioloş a explicat, luni, în Parlament, unde a fost chemat de deputaţii ALDE, pentru a oferi detalii privind schimbarea mai multor prefecţi din ţară, faptul că toţi cei revocaţi erau înalţi funcţionari numiţi temporar, nu prin concurs. Pe de altă parte, deputaţii PSD şi ALDE l-au acuzat pe şeful Guvernului că promovează doar liberali.

Dacian Cioloş: Niciun prefect numit nu e membru de partid. Doar patru prefecţi înlocuiţi erau cu concurs, dar susţinuţi de partide înainte. Ceilalţi au fost numiţi temporar. Obiectivul nostru a fost să luăm dintre inspectorii guvernamentali. Marea majoritate a celor care au obţinut funcţii în deconcentrate sau alte instituţii publice le-au ocupat tot pentru că au fost susţinuţi politic.  Important e să facem o alegere pentru următorii ani. E nevoie să avem încredere. Ne dorim o dezbatere onestă, deschisă, care să treacă dincolo de tensiunile inerente în condiţiile în care ne apropiem de o campanie electorală.  M-am aşteptat astăzi la o dezbatere politică. care-i al PSD-ului, care-i al PNL-ului. trebuie să ne asumăm po reformă a administraţiei publice pe care să o moştenească următorul Parlament. Vă fac astăzi o propunere, să vin data următoare cu o propunere în care să vorbim de administraţie.

Florin Gheorghe, deputat UNPR: Nu aţi prezentat astăzi nicio realizare a Guvernului. Mă aşteptam la aceasta. Vom rămâne cu imaginea că tehnocraţia reprezintă doar vorbe frumoase.

Daniel Constantin: ne-am atins obiectivul. Azi am văzut susţinerea PNL-PDL pentru schimbarea prefecţilor de către un Guvern de tehnocraţi. Cred că nu s-a răspuns la întrebarea mea. Problema mea e legată de numiri. Nu aţi avut aceleaşi criterii propuse la început. Trebuie să recunoaştem. Tehnocraţia nu funcţionează în România. PNL vrea să fie şi în opoziţie şi la putere. Avem un Guvern de tehnocraţi care numeşte pentru PNL oameni în funcţie.

Ludovic Orban, deputat PNL: Domnule prim-ministru, nu vă lăsaţi influenţat de strigătele de luptă din fosta coaliţie majoritară care şi-a numit oamenii în funcţie. La Dâmboviţa aţi schimbat un prefect care înainte de a fi prefect fusese vicepreşedinte al CJ din partea PSD. Vă dau un exemplu de la Sălaj. Un domn care înainte de a fi prefect a fost secretar general al PSD. Despre ce vorbim. Sunt politruci puşi în funcţie. Au făcut campanii electorale. Au participat la Ordonanţa 55 privind traseismul.

Adrian Solomon, deputat PSD: Aţi fost întrebat punctual de ce aţi schimbat nişte prefecţi, mulţi dintre ei câştigători de concurs cu oameni politici. Este atributul dumneavoastră să vă numiţi colaboratorii în teritoriu, dar  nu-i numiţi pe cei mai proşti dintre liberali. Nu mai veniţi să-i prezentaţi ca tehnocraţi. Nu  mai numiţi şoferi, fochişti. Ce aţi făcut dumneavoastră în actul de guvernare? În primele trei luni nici nu v-aţi dezmeticit. Nu aţi făcut nimic.

Dacian Cioloş: Am ezitat să vin astăzi în faţa dumneavoastră. Nu văd în ce măsură desemnarea prefecţilor ţine de problemele majore. Ţine de partea administrativă. Numirea şi revocarea prefecţilor ţin exclusiv de Guvern. Nu înţeleg să detaliez de la caz la caz analiza efectuată. Eventualele critici punctuale au fost rezolvate la nivel de instanţă. Analiza s-a făcut pe baza legislaţiei. Prefecţii sunt reprezentanţii Guvernului în teritoriu. Schimbările au vizat exclusiv prefecţi sau subprefecţi numiţi temporar.

O problemă de interes major pentru care vin astăzi în faţa dumneavoastră e situaţia înalţilor funcţionarilor publici. Teoretic, cei care fac parte din această categorie trebuie să fie o resursă umană de calitate. Am constat că avem o legislaţie care a fost modificată. La început, categoria înalţilor funcţionari publici a fost gândită unitar, ulterior, a fost modificată.   În prezent, analizăm care e cea mai bună soluţie pentru a reveni la reglementările iniţiale pentru a asigura un profesionalism sporit la funcţionari. De ce au fost schimbaţi? Ca urmare a unei analize permanente a Ministerului de Interne, cei schimbaţi fie nu au performat corespunzător, fie nu au aplicat politica Guvernului în teritoriu, fie au avut simpatii politice. Problema apare când aceste simpatii afectează calitatea activităţii desfăşurate. Am cerut şi am aşteptat analiza Ministerului de Interne. E posibil ca şi aceşti prefecţi numiţi să fie schimbaţi.

Vrem să utilizăm resursa noastră umană. Avem inspectori guvernamentali. Acolo unde am apelat la funcţionari publici ne-am uitat să îmbinăm probitatea morală şi experienţa. Nu am fost şi nu sunt confortabil că o parte din numirile noi prefecţi să fie temporare. Vă reamintesc: legislaţia actuală a fost deturnată. Ar fi trebuit să fi fost organizate concursuri pentru funcţiile de prefecţi şi subprefecţi. Din 2009, nu au mai fost concursuri.

În momentul implementării noului cadru legislativ, toţi prefecţii şi subprefecţii vor fi reevaluaţi, inclusiv cei numiţi în ultimele săptămâni. Guvernul va lansa în curând liniile directoare ale reformei funcţiei publice.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA