AcasăActualitate112SCANDAL PE LUMINIŞULUI – Jandarmii, nevoiţi să intervină pe strada Luminişului pentru...

SCANDAL PE LUMINIŞULUI – Jandarmii, nevoiţi să intervină pe strada Luminişului pentru a calma nervii şi spiritele dintre două femei

spot_img

DISTRIBUIȚI

SCANDAL PE LUMINIŞULUI Jandarmii băimăreni aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu în municipiul Baia Mare au acţionat pentru sancţionarea unor persoane care au încălcat normele legale în vigoare.


SCANDAL PE LUMINIŞULUI Jandarmii maramureşeni au luat măsurile impuse de normele legale în cazul unor sesizări privind tulburarea ordinii publice prin adresarea de injurii şi expresii jignitoare şi pentru aplanarea unor conflicte aplicând sancţiuni contravenţionale cu amenzi.

Astfel, jandarmii au intervenit luni, 22 mai, în jurul orei 14:00 pe strada Luminişului în Baia Mare pentru aplanarea unui conflict izbucnit între două persoane de sex feminin ambele din Baia Mare, una în vârstă de 43 de ani, iar cealaltă de 47 de ani.

Pe fondul unor neînţelegeri au provocat scandal adresându-şi reciproc cuvinte şi expresii jignitoare.

De asemenea, marţi, 23 mai, în jurul orei 01:00 pe strada George Coşbuc, un bărbat în vârstă de 58 de ani, cu domiciliul în localitatea Baia Mare, a tulburat liniştea publică prin strigăte şi larmă fapt ce a deranjat locatarii.

Informaţii furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş

citeşte şi CHERECHEȘ, DE VORBĂ CU BĂIMĂRENII – Primarul vine în cartierele din Baia Mare. Vezi unde sunt organizate întâlniri săptămâna aceasta

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA