AcasăActualitate112SCANDAL MONSTRU ÎN BAIA MARE - S-au bătut într-un apartament până când...

SCANDAL MONSTRU ÎN BAIA MARE – S-au bătut într-un apartament până când unul dintre ei a ajuns în stare gravă la spital

DISTRIBUIȚI

Un scandal de-a dreptul monstruos a avut loc săptămâna trecută, în dimineața zilei de 11 februarie, pe strada Pășunii (blocul numărul 7) din Baia Mare. Un bărbat a ajuns în spital cu răni grave, după ce a luat parte la un conflict.

Eram în zonă când am văzut o femeie care a ieșit pe geamul apartamentului și striga după ajutor. La un moment dat a venit o mașină, din care a coborât proprietarul apartamentului și încă un bărbat. Au intrat amândoi în scara de bloc și am înțeles că s-au luat la bătaie. Mai multe nu știu să vă spun”, a declarat pentru ActualMM un cetățean aflat în zonă la momentul producerii incidentului.

Ce spune Poliția

Ieri, 17 februarie, un bărbat de 34 de ani din Baia Mare a fost arestat preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală. În fapt, în 11 februarie, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui scandal pe strada Pășunii din municipiu. La fața locului polițiștii au identificat apelantul care a relatat faptul, între el și un alt bărbat de 56 de ani din Cluj a izbucnit un conflict spontan, agresându-se reciproc. În urma evenimentului bărbatul de 56 de ani a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările în acest caz”, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Procurorii spun că rănile suferite de victimă i-au pus în primejdie viața

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 17 februarie 2021, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului B.A.S. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. 1 lit. e Cod penal, faptă comisă în stare de recidivă. La data de 16 februarie 2021 faţă de inculpatul B.A.S. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore. Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul B.A.S., la data de 11 februarie 2021, în jurul orei 08:30, a exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate A.R., în timp ce se aflau într-un imobil situat pe raza municipiului Baia Mare, cauzându-i acesteia leziuni care i-au pus în primejdie viața și care necesită 40-45 de zile de îngrijiri medicale, în condițiile unei evoluții favorabile. La data de 17 februarie 2021, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, cerere admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare. Oamenii legii au precizat faptul că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicatul Parchetului.

Adrian Barbur/ ActualMM

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.







TE-AR MAI PUTEA INTERESA