AcasăAdministrațieSCANDAL ÎN CONSILIU – Echipa de rugby nu mai primește susținere financiară

SCANDAL ÎN CONSILIU – Echipa de rugby nu mai primește susținere financiară

spot_img

DISTRIBUIȚI

SCANDAL ÎN CONSILIU  Aleșii locali băimăreni au fost convocați vineri, 28 octombrie, pentru a lua parte la o ședință de îndată, organizată în Sala Europa a Primăriei Baia Mare. Pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte de hotărâre. Unul care privește revocarea susținerii financiare acordate pentru echipa de rugby CSM Știința Baia Mare, respectiv constituirea unei comisii care să analizeze licitația de la Sărbătoarea Castanelor. 

 

Discuțiile în plen au degenerat și s-a iscat un adevărat scandal între participanții la ședință și reprezentanții forului decizional administrativ. Nu este pentru prima dată, în ultimele luni fiind adesea disensiuni pe diverse subiecte de interes pentru comunitate.

Pe motiv că nu au făcut toate deconturile, cei de la CSM Știința riscă să rămână fără susținere

Cel mai dezbătut proiect de pe ordinea de zi a fost revocarea sumelor alocate pentru echipa de rugby a municipiului Baia Mare. În urmă cu câteva zile, aleșii băimăreni și-au dat acordul pentru alocarea sumei de 400.000 de lei echipei CSM Știința Baia Mare, doar că proiectul nu a primit semnătura de legalitate din partea secretarului Lia Mureșan. Asta deoarece clubul băimărean mai trebuia să prezinte deconturi în valoare de aproximativ 100.000 de lei.

După ce au sesizat greșeala, aleșii au fost convocați să revoce acest proiect. Doar că rezultatul votului nu a fost întocmai cel dorit. 10 aleși băimăreni au fost pentru revocarea proiectului, în timp ce reprezentanții PMP s-au abținut și alți doi, din PSD, au votat împotriva revocării. Chiar și așa, CSM Știința Baia Mare riscă să rămână fără finanțare. Cel mai probabil, hotărârea urmează să fie atacată în contencios de către prefectul județului Maramureș, după ce raportul ședinței va ajunge la reprezentantul Guvernului în teritoriu.

În teorie, în acest moment, echipa de rugby are alocată suma de 400.000 de ei de la bugetul local, însă în practică nu va putea beneficia de această finanțare.  Vom urmări subiectul și vom reveni cu detalii.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA