AcasăEvenimentSCANDAL - Clanul Butanilor de la Borşa recidivează. Le-a căzut victimă un...

SCANDAL – Clanul Butanilor de la Borşa recidivează. Le-a căzut victimă un tânăr pe care l-au băgat, desfigurat, în spital

spot_img

DISTRIBUIȚI

Deşi părea că pentru o vreme s-au liniştit spiritele, Clanul Butanilor din Borşa recidivează din nou. După episodul în care au tăiat un cal cu drujba şi l-au târât kilometri întregi după o maşină, membrii clanului au dat din nou dovadă de o cruzime fără margini.

În seara zilei de duminică, 28 februarie, trei indivizi, Toader, Grigore şi Claudiu Timiş, l-au bătut şi tăiat cu cuţitul până la desfigurare pe Raul Malec. Martorii spun că tânărul nu a mai avut nicio şansă în faţa cruzimii cu care cei trei indivizi au tăbărât pe el.

„L-au sunat să se întâlnească şi să stea de vorbă. A coborât din clădire şi când a pus piciorul pe trotuar l-au atacat cu pumnii, picioarele şi un pumnal. Era cu socrul lui, care a vrut să-l ajute, dar n-a reuşit. Acesta a reuşit să fugă însă l-au urmărit câţiva kilometri cu maşina prin oraş”, spun martorii.

În urma bătăii încasate, victima a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă unde a şi rămas internat la secţia Chirurgie. S-a ales cu mai mulţi dinţi lipsă, dar şi numeroase tăieturi pe faţă, care vor avea nevoie de o lungă perioadă de îngrijire şi refacere.

Borşenii spun că membrii Clanului Butanilor, aşa cum sunt cunoscuţi în oraş, sunt extrem de violenţi şi că au avut de-a lungul anilor numeroase probleme cu legea, dar şi cu alţi concetăţeni şi că s-au evidenţiat prin actele de cruzime extremă.

Vom reveni cu amănunte.

VEZI AICI IMAGINI ȘOCANTE CUM AU TĂIAT BORȘENII UN CAL CU DRUJBA.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA