AcasăActualitateSocialŞase preşedinţi de consilii judeţene din nord-vestul ţării s-au cerut premierului continuarea...

Şase preşedinţi de consilii judeţene din nord-vestul ţării s-au cerut premierului continuarea lucrarilor la Autostrada Transilvania

spot_img

DISTRIBUIȚI

Preşedinţii celor şase judeţe din nord-vestul ţării: Satu Mare, Maramureş, Cluj, Sălaj, Bihor şi Bistriţa-Năsăud au trimis o scrisoare primului ministru Victor Ponta şi ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine Dan Şova, prin care solicită ca realizarea tronsonului de autostradă Borş-Zalău-Gilău să fie introdusă ca obiectiv prioritar major al Guvernului României.  

„În calitate de preşedinţi ai consiliilor judeţene, fiecare din noi avem numeroase întâlniri cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, cu investitori români şi străini, cu primari ai oraşelor şi comunelor noastre. Una din temele care revine perpetuu în cadrul acestor întâlniri este cea a finalizării Autostrăzii Transilvania, cu atât mai mult cu cât DN 1 – Bucureşti-Cluj-Borş – este una din arterele de circulaţie naţională cu cel mai intens trafic. Acesta este principalul motiv pentru care am decis ca, împreună să ne adresăm premierului şi ministrului Dan Şova. De altfel, între preşedinţii consiliilor judeţene din Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest s-a stabilit o colaborare foarte bună, unul din exemple fiind cel de săptămâna trecută când am stabilit un alt proiect comun pentru reabilitarea reţelei de drumuri din nord-vestul ţării.” – afirmă preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Zamfir Ciceu.

Cei şase preşedinţi: Horea Uiorean – Cluj, Cornel Popa – Bihor, Zamfir Ciceu – Maramureş, Emil Radu Moldovan – Bistriţa-Năsăud, Mihai Adrian Ştef – Satu Mare şi Tiberiu Marc – Sălaj precizează în documentul trimis că finalizarea acestui tronson de autostradă răspunde unui deziderat general al cetăţenilor din judeţele regiunii noastre şi reprezintă un element crucial în dezvoltarea economică a întregii zone. Realizarea acestui tronson rutier ar facilita transportul pe una dintre cele mai importante căi de acces spre Europa de Vest şi, pe termen lung, poate influenţa favorabil situaţia investiţiilor străine în România.

 

Biroul de presă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA