AcasăMARAMURESUL ISTORICSĂRBĂTOARE - Sute de credincioși au fost prezenți la Hramul Mănăstirii Botiza...

SĂRBĂTOARE – Sute de credincioși au fost prezenți la Hramul Mănăstirii Botiza (FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

SĂRBĂTOARE Sâmbătă, 6 august 2016, în sărbătoarea împărătească „Schimbarea la Faţă a Domnului”, PS Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Botiza, Protopopiatul Vişeu, cu ocazia hramului, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi.

Din sobor au făcut parte pr. Mihai Chira, protopopul Vişeului, ieromonah Cleopa, duhovnicul mănăstirii, stareţii mănăstirilor Moisei, Petrova, Dragomireşti, Strâmtura, precum şi preoţii ai parohiilor din Botiza şi din parohiile învecinate.

Cu mulţimea credincioşilor s-au rugat stavrofora Rafaela Rogojan, stareţa mănăstirii Botiza, precum şi stareţele mănăstirilor Bârsana şi Ieud.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de teologi de pe Valea Izei, iar la momentul pricesnei a cântat cunoscuta interpretă de muzică populară Măriuca Trifoi, de naştere din Botiza.

P.S. Iustin Sigheteanul a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat credincioşilor Evanghelia zilei şi despre Lumina Taborică.

Primarul comunei Botiza, Florea Poienar a primit, în premieră absolută pentru un necleric, Ordinul şi Crucea „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, ca semn de apreciere şi preţuire pentru păstrarea cu fidelitate a dreptei credinţe şi pentru relaţiile deosebite de colaborare pe care le are cu parohiile ortodoxe din comună şi asfaltarea drumului de acces spre mănăstire.

Piatra de temelie pentru Mănăstirea Botiza s-a pus în 14 august 1991 de către Î.P.S Arhiepiscop Justinian al Maramureşului şi Sătmarului. Locul ales pentru înălţarea locaşului de închinare este în apropierea toponimului „Dealul Mănăstirii”, care înseamnă că aici a fost cândva mănăstire sau proprietatea a aparţinut unei mănăstiri vechi. Până în 2001, lucrările la mănăstire au fost coordonate de preotul paroh Isidor Berbecaru.

Mănăstirea are o frumoasă biserică de lemn în stil maramureşean, care a fost târnosită la 5 august 2007 de către Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul. În biserică este pusă spre închinare o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus „Mângâietoarea”, copie celei existente în Sfântul Munte Athos. Ansamblul monahal este realizat din lemn, în stil maramureşean: Casa Monahală, care are un Paraclis cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” şi spaţii destinate pentru chilii, ateliere şi trapeză, biserică, Altar de Vară, poartă cu turn clopotniţă. În fază de construire se află casa pentru preotul duhovnic. Mănăstirea are un atelier de croitorie şi broderie.

În duminici şi în zilele de sărbătoare, credincioşii din Botiza şi satele învecinate urcă în deal, la Mănăstire, ca să se roage. Luna august fiind şi luna în care cei plecaţi la lucru în străinătate se întorc acasă, mulţi dintre aceştia vin să se roage şi la mănăstire.

2bb3d15dfa034178a400f7a23d7aaefb3b28870473d54dd0b4c3d169b9536cae (1)3b28870473d54dd0b4c3d169b9536cae 5b6f2bf9f99b45fba89b34c6ebafc07a071d6c433c9d4a69bb2301e8488dfbe8ac70fa725b0045e4815438cb8397100fde9f7ca8b14a4d8fbc3cb6a7c3058c90f172c842b46c4d4d8175c93fffa511f0

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA