AcasăsiugariuSĂRBĂTOARE – Sfântul Dimitrie cel Nou este prăznuit pe 27 octombrie

SĂRBĂTOARE – Sfântul Dimitrie cel Nou este prăznuit pe 27 octombrie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pentru că Sfântul Dimitrie cel Nou a săvârşit numeroase minuni, fiind venerat de credincioşii din întreaga ţară, patriarhul Justinian Marina a propus Sfântului Sinod generalizarea cultului Cuviosului  în Biserica Ortodoxă Română. Proclamarea canonizării Sfântului Dimitrie cel Nou a avut loc în anul 1955, când i s-a acordat ca zi  de prăznuire data de 27 octombrie.Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, păstrate în Catedrala Patriarhală, sunt pregătite în fiecare an cu ocazia sărbătorii sale, de pe 27 octombrie, pentru a fi cinstite de miile de închinători care participă la pelerinajul din Capitală. Şi anul acesta, cinstitele moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie au fost acoperite cu veşminte noi, luminoase, împodobite şi brodate cu chipul sfântului din icoană.

Nascut la inceputul veacului al XIII-lea, intr-o familie de tarani din satul Basarabov, in sudul Dunarii, apartinand in vremea aceea regatului Bulgariei, Sfantul Dimitrie a purtat din frageda pruncie lupte acerbe pentru a dobandi o viata virtuoasa, in post si rugaciune, intr-o zi, pe cand se dusese sa pasca a calcat pe un cuib acoperit de ierburi si a strivit puisorii care se aflau in el. Profund mahnit, s-a hotarat, spre pocainta, sa lase descult timp de trei ani, fie iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, fapta considerata de el a fi ca o crima.

Apoi s-a atasat unei comunitati monastice, iar dupa ce a ucenicit cele ale ascultarii, s-a retras in padure unde si-a statornicit adapostul intr-o pestera, aproape de raul Lom, nestiut de oameni si aducand, zi si noapte rugaciunile si lacrimile sale ca ofranda lui Dumnezeu. Cunoscand dinainte ziua mortii sale, s-a intins intre doua lespezi de piatra si si-a dat in pace sufletul lui Dumnezeu.

Au trecut ani multi si lumea uitase de existenta acestui pustnic, pana intr-o zi, cand – la trei veacuri dupa moartea Sfantului – o inundatie a facut ca apele raului sa urce pana la pestera. Curentul a ridicat lespezile de piatra si a purtat cu purtat cu el, ingropat in noroi, trupul ramas nestricat.

Dupa alti o suta de ani, Sfantul ii aparu in vis unei fetite bolnave de duh necurat, poruncindu-i sa ceara parintilor ei s-o duca la malul raului, pentru a-si afla tamaduirea. De cum s-a aflat aceasta vestire, o mare multime de oameni, in frunte cu clericii din episcopie, a insotit familia fetitei pana la locul in care, mai inainte, locuitorii observasera deja o lumina misterioasa si credeau ca este o comoara. S-au pus pe sapat si, de indata, au descoperit trupul Sfantului, intreg si stralucind de harul Duhului Sfant. Fetita se vindeca pe loc. Trupul sfantului fu transportat cu mare cinstire pana in satul Basarabov, unde alte vindecari se petrecura. Atunci, poporul veni din toate partile sa cinsteasca moastele Sfantului.

Domnitorul Ungro-Vlahiei trimise preoti si sfetnici ca sa constate aceasta descoperire minunata si sa-l aduca pe Sfant la Bucuresti, la biserica Curtii domnesti. L-au luat aceia pe Sfant si au purces spre Bucuresti, dar cand au ajuns aproape de Rusi, langa o fantana, boii n-au mai vrut sa mearga cu nici un chip. Vazand aceasta minune, cei trimisi s-au sfatuit si au hotarat sa injuge la car doi junci tineri neinvatati, ca sa vada incotro vrea Sfantul sa mearga. Si asa s-a intors Sfantul la Basarabov in mijlocul satului si a ramas acolo. Trimisii domnitorului s-au intors la Bucuresti si au povestit cele petrecute, dupa care domnitorul trimise alti oameni si puse sa se ridice, pe cheltuiala lui, o biserica in sat. Asezat acolo, Sfantul facu, de-a lungul vremii, multe alte minuni.

Spre sfarsitul razboiului ruso-turc (1774), armata rusa ajunse in preajma satului Basarabov. Generalul Piotr Saltikov porunci ca moastele Sfantului Dimitrie sa fie transportate in Rusia, spre a le pune la adapost de o eventuala profanare de catre turci. Atunci cand cortegiul a ajuns la Bucuresti, un crestin evlavios, Hagi Dimitrie, care era prieten cu generalul, ii ceru acestuia sa lase romanilor moastele sfantului lor compatriot, spre mangaiere dupa toate durerile pricinuite de razboi. Generalul Saltikov fu de acord si a luat numai o mana a Sfantului pe care a trimis-o la Lavra Pecerska de la Kiev.

Trupul Sfantului Dimitrie, intampinat cu mare alai, a fost asezat, in zilele Preasfintitului mitropolit Chir Grigorie, in biserica cea mare a mitropoliei de la Bucuresti. De indata se petrecura unele minuni: razboiul inceta, iar ciuma ce bantuia conteni. De atunci, avand in vedere si numeroasele minuni savarsite, el este cinstit ca protector al orasului si al intregii Romanii.

In fiecare an, la 27 octombrie, o multime imensa se aduna la Bucuresti pentru a praznui, timp de trei zile, sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou si ca sa cinsteasca nepretuitele-i moaste, din care izvoraste mereu o mireasma delicata.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA