AcasăActualitateSocialSĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII - Astăzi, 25 septembrie, este ziua prevenirii victimizării minorilor

SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII – Astăzi, 25 septembrie, este ziua prevenirii victimizării minorilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

O zi dedicată acestui domeniu de prevenire este de înţeles în condiţiile în care atunci când vorbim de victimizare, categoria cea mai vulnerabilă o reprezintă copiii, în primul rând datorită particularităţilor lor legate de vârstă: au slabe posibilităţi fizice şi psihice de apărare, sunt de cele mai multe ori în imposibilitatea de a discerne între intenţiile bune şi cele rele ale persoanelor cu care intră în contact, sunt naivi şi inocenţi, deci uşor influenţabili.Şi totuşi nu toţi copiii sunt vulnerabili în aceeaşi măsură. Noi ne îndreptăm azi atenţia spre două categorii de copii care sunt mai expuşi la victimizare: unii pentru că sunt separaţi temporar sau permanent de familiile lor biologice (şi vorbim aici de copiii din casele de copii) alţii pentru că provin din familii cu o situaţie socioeconomică precară (şi vorbim aici de copiii de etnie romă).

Cu primii vom avea o activitate preventivă de la orele 13:00 la Centrul Maternal de pe str. Victor Babeş, nr.54. Vom discuta despre riscurile la care se expun atunci când aleg să plece din centre fără să anunţe, intrând în categoria minorilor dispăruţi, despre răspunderea penală a minorilor dar şi despre formele abuzului sexual.

Copiii de etnie romă care beneficiază de serviciului Centrului Comunitar Romani de pe strada Electrolizei vor primi vizita poliţiştilor în jurul orelor 14:30. Ne-am gândit să le oferim ceva mai mult decât informaţii preventive şi cu sprijinul copiilor de la Clubul Sportiv Mara 2010 vom organiza două partide de fotbal între aceşti copii şi copiii din Centru. Am optat pentru o activitate sportivă întrucât considerăm că această modalitate de petrecere a timpului liber este cea mai bună alternativă la delincvenţă, acesta fiind şi sloganul zilei. De asemenea copiii vor primi pachete conţinând dulciuri şi rechizite şcolare, oferite de CORA HIPERMARKET BAIA MARE, care s-a alăturat proiectului nostru şi care susţine facilitarea accesului la educaţie pentru toţi copiii.

Vă aşteptăm să le facem împreună galerie, la terenurile de fotbal de pe str. Independenţei, mai jos de Gold Plaza.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA