Astăzi este Vinerea Mare, ziua în care Mântuitorul şi-a dat viaţa pe cruce pentru mântuirea întregii lumi. Este ziua ce vine în întâmpinarea marii sărbători a Paştilor, care coincide cu una dintre cele mai importante minuni ale creştinătăţii, Învierea.

În Vinerea Mare, lucrurile au luat o întorsătură tragică pentru Mântuitor. După trădarea lui Iuda, Iisus este arestat în Grădina Ghetsimani, loc pe care îl alesese pentru reculegere şi rugăciune. Arestarea Mântuitorului se face în noaptea de joi spre vineri. Trădarea a făcut-o Iuda, înţelegerea fiind făcută cu cei 30 de arginţi, ca plată a trădării sale. Romanii nu puteau să-l identifice foarte uşor şi repede pe Mântuitor, pentru că în Grădina Ghetsimani era întuneric. Atunci Iuda îl sărută pe Mântuitor, pentru că acesta era semnul, de fapt, prin care romanii înţelegeau că acela este Hristos. Aici este o secvenţă cu Petru, care-i declarase loialitate lui Hristos până la propria moarte. El scoate sabia ca să-l apere pe Mântuitor şi chiar taie urechea unui soldat. Atunci Mântuitorul spune acele vorbe celebre: Bagă sabia ta în teacă, căci cine scoate sabia de sabie va pieri.

Ducerea lui Iisus de la Ana la Caiafa
După aceste episod, Iisus este trimis mai întâi la Ana, apoi la arhiereul Caiafa, pentru judecată. L-au dus mai întâi la Ana în semn de respect. Ana era socrul lui Caiafa, care atunci era mare arhiereu la Templu. De aici este şi vorba aceea: când vrei să plimbi pe cineva, îl trimiţi de la Ana la Caiafa. Deci, la Caiafa, Iisus se afla deja în faţa unei autorităţi oficiale. Acuzaţia care i se aducea era însă una falsă. Ei spuneau că Mântuitorul ar fi afirmat că va dărâma templul şi că în trei zile îl va zidi. Cum era să dărâme templul făcut de Solomon şi refăcut de Irod cel Mare? Era o blasfemie. Iisus nu se referea la templul lui Solomon, ci se referea la propriul său templu, templul trupului său. Era un simbol, trupul său care va deveni după aceea templul lumii creştine. Arhiereii erau speriaţi de noua învăţătură pe care Hristos o propovăduia. Ei şi-ar fi putut pierde privilegiile, şi atunci au zis: Mai bine să moară un om pentru popor decât să se smintească poporul!

Pilat a încercat să-l salveze pe Iisus!
Condamnarea lui Iisus de către sinedriul compus din cărturari şi arhierei nu era valabilă decât dacă era întărită de autoritatea romană, care era reprezentată de guvernatorul Ponţiu Pilat.

L-au dus pe Iisus la Pilat ca să se confirme condamnarea la moarte. Pilat nu a găsit foarte gravă vina Mântuitorului şi atunci chiar a încercat să-l salveze. Pilat le-a adus aminte atunci de obiceiul ca, înainte de Paştele evreiesc, să fie eliberat unul dintre cei închişi şi condamnaţi la moarte. Îl aveau pe Baraba tâlharul şi Pilat a întrebat: «Pe care vreţi să-l eliberaţi, pe Baraba sau pe Iisus?» Atunci ei l-au ales pe Baraba. «Dar omul ăsta, Iisus, este nevinovat!», le-a zis Pilat. Atunci ei i-au spus: «Dacă tu, guvernatorule, nu vei confirma pedeapsa noastră, îi vom spune Cezarului, la Roma!» Şi atunci Pilat s-a spălat pe mâini în faţa lor şi a spus: «Mă spăl de sângele acestui nevinovat!».

Prin moartea sa, Mântuitorul omoară moartea!
Momentul crucificării este unul plin de dramatism şi pentru că succesiunea faptelor este una foarte rapidă, fiind grăbită şi de apropierea Paştilor evreieşti. În ziua aceasta de vineri, Mântuitorul va fi crucificat pe la ceasul al şaselea, aşa cum spun evangheliştii. Asta însemna ora douăsprezece, ora prânzului de la noi. Îşi va da duhul pe la ora trei, ora noastră. Astfel, prin moartea sa, Hristos omoară moartea în sine. El desfiinţează moartea şi după aceea înfiinţează viaţa prin înviere, a treia zi. Se desfiinţează astfel şi cultul morţii, deoarece până la Hristos trupurile morţilor erau depuse în sarcofage. De altfel, «sarcofag» înseamnă «mâncător de cadavre».

Îngerul le-a spus că a înviat!
Despre Înviere s-au făcut tot felul de comentarii încă de atunci. Cei care l-au condamnat la moarte, fariseii, cărturarii, arhiereii, le-au zis romanilor să sigileze mormântul Mântuitorului şi să-l păzească. Chiar asta i-au şi spus lui Ponţiu Pilat: «Să trimiţi să întăreşti mormântul cu pază, pentru că amăgitorul acela ar fi zis că după trei zile va învia!». Atunci romanii au pus pază. După ce l-au dat jos de pe cruce pe Iisus, nu mai apucaseră să facă acea ungere a trupului cu mir, conform tradiţiei iudaice, ci au amânat-o pentru a treia zi. Femeile purtătoare de mir, mironosiţele, s-au dus să îndeplinească acest ritual. Ele au constatat că mormântul era gol. Îngerul le-a spus că nu e acolo şi că a înviat. După aceea Hristos li s-a arătat, aşa cum li se va arăta şi apostolilor în aceeaşi zi. Au fost dovezi incontestabile ale Învierii Mântuitorului.