După evenimentele pe care le-am pomenit în primele trei zile din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, am ajuns să ne gândim şi la cele petrecute şi în Joia premergătoare pătimirilor Domnului, şi ne-am bucurat de toate cele ce au rânduit Părinţii cei duhovniceşti să fie pomenite în Biserică şi de către toţi credincioşii.
Ne-am oprit cu bucuria de a înţelege măreţia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spălat picioarele ucenicilor Săi. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spală picioarele omului şi care a rânduit ca şi noi să facem la fel. Pentru că a zis apoi: „Voi mă numiţi pe mine Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi căci sunt. Deci dacă Eu Domnul şi Învăţătorul v-am spălat vouă picioarele voastre, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora, pildă v-am dat vouă ca şi voi să faceţi la fel” (În. 13, 14).
Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii fată de alţii cinstitori, de a ne smeri unii în faţa altora, de a fi curăţitori ai fraţilor noştri. Pentru că duhovniceşte asta înseamnă şi la asta suntem chemaţi de către Domnul Hristos.
Am pomenit apoi Cina cea de taină, ultima cină pe care a avut-o Domnul Hristos împreună cu ucenicii săi înainte de Sfintele Sale Pătimiri, când a rânduit ca cele ce le-a făcut El atunci, acolo, să se facă în continuare spre pomenirea Lui, căci luând pâine în sfintele, preacuratele şi fără prihană mâinile sale a sfinţit, a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor săi, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor. Asemenea şi paharul după cină zicând: Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu al legii celei noi care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Mt. 26, 26-27).
În Sfânta Evanghelie de la Luca şi în Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel se afirmă că Domnul Hristos după ce a spus aceste cuvinte a rânduit: „Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea” (Lc. 22, 19; I Cor. 11, 25), şi aceasta o facem şi noi la fiecare Sfântă Liturghie, când ne aducem aminte de această poruncă mântuitoare şi de toate cele ce s-au făcut pentru noi: de cruce, de groapă, de învierea cea de a treia zi, de suirea la cer şi de şederea de-a dreapta Tatălui, şi de cea de-a doua slăvită iarăsi venire, aducem cinstitele daruri şi le oferim Mântuitorului, şi le oferim lui Dumnezeu în general, zicând: „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie aducem de toate şi pentru toate”. Acestea le facem la fiecare Sfântă Liturghie, dar le pomenim în chip deosebit în Joia cea Mare, când pomenim Cina cea de taină în pomenirea cea de peste an. Am făcut şi aceasta în Joia cea Mare.
Noi pomenim şi am pomenit în Joia cea Mare şi rugăciunea din grădina Ghetsimani, când Domnul Hristos L-a rugat pe Tatăl ceresc să treacă paharul suferinţelor de la El dacă este cu putinţă şi a precizat că vrea să împlinească voia Părintelui ceresc, pentru că a zis: „Nu voia Mea, ci voia Ta să se împlinească” (Mt. 26, 39).
Este rugăciunea de care pomenesc sfinţii evanghelişti şi pe care o pomenim şi noi în Joia cea Mare, şi la care e bine să ne gândim şi noi, şi ne gândim de fapt, şi când putem să ne oprim la acest eveniment minunat şi pentru noi dătător de orientare, în sensul că şi rugăciunea noastră trebuie să fie o rugăciune cât mai adâncă, o rugăciune totală.
Mai pomenim şi prinderea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui în grădina Ghetsimani, când Iuda l-a sărutat şi i-a zis” „Bucură-te, Învăţătorule” (Mt. 26, 49), şi când cei care au venit împreună cu el l-au prins pe Domnul Hristos şi l-au dus la judecata lor, şi l-au dus să-l chinuiască. În faţa Sfântului Potir cu dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile şi de viaţa făcătoarele Taine ale lui Hristos, noi spunem Mântuitorului: „Nu-ţi voi da sărutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrăjmaşilor Tăi; ci, ca tâlharul mărturisindu-mă, strig Ţie: Pomeneşte-mă, Doamne, întru împărăţia Ta”.
În această Joi minunată şi vrednică de ţinut minte, Sfânta noastră Biserică ne conduce să vorbim cu Mântuitorul şi să zicem:
„Când măriţii ucenici, la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubire de argint bolnăvindu-se, s-a întunecat şi judecătorilor celor fără de lege pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avuţii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare şi-a agonisit; fugi de sufletul nesăţios, cel ce a îndrăznit unele care acestea asupra Învăţătorului. Cela ce eşti spre toţi bun, Doamne, mărire Ţie”.