AcasăEvenimentSANCȚIUNI ȘI DOSARE PENALE - Amenzi în valoare de peste 230.000 de...

SANCȚIUNI ȘI DOSARE PENALE – Amenzi în valoare de peste 230.000 de lei aplicate de poliţişti la finalul săptămânii trecute

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii au desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, activităţi suplimentare pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, în special în domeniul unităţilor de alimentaţie publică, unităţilor recreative (cluburi, discoteci, baruri), în centrele comerciale agro – alimentare (pieţe, târguri, oboare),în domeniul circulaţiei rutiere etc. 

Astfel, în perioada 10 – 12 iulie a.c., peste 400 de poliţişti au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

Poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase au efectuat multiple acţiuni specifice muncii de poliţie, respectiv 74 de acţiuni organizate şi 341 de controale.

În urma acţiunilor, au fost întocmite 19 dosare penale pentru comiterea de infracţiuni economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură.

De asemenea, au fost aplicate 901 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 233.475 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de aproape  14.115 lei. Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt priorităţi ale poliţiştilor maramureşeni. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 222 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a amenzilor aplicate este de aproape 74.000 de lei.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA