AcasăActualitatePoliticSĂ NU SE STRICE MARIAJUL - PSD a propus UNPR Maramureș candidaturi...

SĂ NU SE STRICE MARIAJUL – PSD a propus UNPR Maramureș candidaturi comune pentru alegerile locale din 2016

spot_img

DISTRIBUIȚI

Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea a dat asigurări că, în continuare, coaliția guvernamentală funcționează, iar UNPR și ALDE susțin, pe mai departe, Guvernul Victor Ponta. Conform declarațiilor liderului județean al social-democraților maramureșeni, Guvernul Ponta va rămâne cel puțin până la finalul anului 2016.

”Guvernul Victor Ponta va exista în continuare cel puțin până la finalul anului 2016, sunt convins de asta. În ceea ce privește partidele care susțin guvernarea, respectiv PSD, UNPR și ALDE, vor rămâne fidele unei guvernări bune. Atâta timp cât măsurile luate de Guvernul Victor Ponta sunt în folosul cetățenilor și înspre bunul mers al României, niciun partid politic nu poate dori o schimbare de direcție. Indiferent de ce ne spun unele zone ale mass-media și fără a ține cont de ce încearcă să transmită adversarii noștri politici, rezultatele bune ale guvernării Victor Ponta sunt vizibile.

Consider că aceste rezultate vor fi apreciate sau nu de români la momentul alegerilor locale din 2016 și, în special, la alegerile parlamentare de la finalul anului viitor. În ceea ce privește relația cu UNPR, eu sunt convins că lucrurile vor merge înainte, pentru că progresiștii au fost, întotdeauna, parteneri loiali și serioși. Mai mult, la nivelul județului Maramureș, personal, consider UNPR ca principalul partener al PSD și am făcut o propunere concretă reprezentanților acestora ca, în decurs de maximum o lună, să semnăm un protocol pentru candidaturi comune la alegerile locale din 2016, în întreg județul.

Îmi doresc să fim primul județ din țară care demonstrează că relația dintre PSD și UNPR e una bazată pe încredere și, că împreună putem să fim mult mai puternici”, a conchis președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.

Biroul de presă al PSD Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA