AcasăActualitatePoliticSĂ NE LĂUDĂM SINGURI - PSD, singurul partid care știe să dea...

SĂ NE LĂUDĂM SINGURI – PSD, singurul partid care știe să dea dovadă de solidaritate

DISTRIBUIȚI

În urma ședinței Comitetului Executiv Național al PSD, care a avut loc miercuri, în București, liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea a arătat că reprezentanții social-democraților știu să dea dovadă de solidaritate și atunci când este vorba de a fi alături de colegii de partid și atunci când este vorba de susținerea programelor și proiectelor de guvernare.

”Vreau, în primul rând, să îi felicit pe colegii mei de partid și pe președintele PSD, Victor Ponta, pentru înțelepciunea de care au dat dovadă în luarea deciziei de ieri. Susțin în proporție de 100% decizia luată de Comitetul Executiv Național al PSD privind desemnarea domnului Liviu Dragnea în poziția de coordonator al ofertei politice a PSD pentru intervalul 2016 – 2020.

 

Totodată, PSD rămâne astfel o echipă unită, care își propune ca obiectiv politic imediat câștigarea alegerilor locale din 2016, ca o bază solidă pentru alegerile parlamentare din toamna anului viitor. Am văzut și apreciat, totodată, în ședința Comitetului Național Executiv al PSD, gestul de solidaritate făcut de președinții organizațiilor județene, față de decizia nedreaptă a instanței de condamnare a președintelui executiv, Liviu Dragnea, în cazul referendumului din 2012”, a declarat președintele PSD Maramureș.

Avem ca principală responsabilitate menținerea PSD ca cel mai important partid politic din România

Liderul județean al PSD a arătat că președinții de organizații județene au datoria de a întări PSD în fiecare județ. ”Cei mai mulți dintre președinții de organizații județene au înțeles că, dacă un membru al echipei plătește cu funcția politică pentru o campanie electorală pe care am făcut-o cu toții, atunci solidaritate înseamnă să plătim toți. Personal, și eu mi-am pus mandatul la dispoziția Comitetului Executiv Național, chiar dacă în 2012 nu eram președinte al organizației PSD Maramureș și nu am condus campania electorală la referendum.

Am înțeles însă, suficient de clar, în urma apelurilor lansat de președintele Victor Ponta și de Liviu Dragnea, că nu facem, în acest fel, decât să slăbim partidul. Avem ca principală responsabilitatea menținerea PSD ca cel mai important partid politic al României. Fac un apel către colegii care au făcut deja pasul de a-și depune demisiile, respectiv președintele PSD Olt, Paul Stănescu și președintele PSD Giurgiu, Nicolae Bădălău, de a-și reconsidera poziția. Este momentul să dăm dovadă de unitate, în ciuda tuturor piedicilor pe care încearcă să ni le pună adversarii politici”, a precizat Gabriel Zetea.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA