AcasăAdministrațieS-A APROBAT REGULAMENTUL – Din septembrie, liber la skatepark-ul din Baia Mare

S-A APROBAT REGULAMENTUL – Din septembrie, liber la skatepark-ul din Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

S-A APROBAT REGULAMENTUL  Lacătul de la intrarea în primul și singurul skatepark din Baia Mare va fi dat jos în curând. După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni reprezentanții Administrației Publice Locale au semnat recepția tehnică de finalizare a investiției în ședința ordinară a Consiliului Local de astăzi, 30 august, aleșii băimăreni au aprobat regulamentul de funcționare a spațiului dedicat exclusiv iubitorilor de sporturi extreme. Proiectul care prevedea condițiile de funcționare a zonei sportive a fost aprobat în unanimitate de către toți cei 18 consilieri prezenți la ședință.

Potrivit regulamentului de funcționare a skatepark-ului, intrarea în incinta acestuia va fi gratuită pentru toți iubitorii sporturilor extreme, accesul fiind permis doar persoanelor care dețin echipament adecvat și de protecție. Suprafața totală a skatepark-ului se întinde pe 2.110 metri pătrați, zona de agrement cuprinzând două suprafețe, una dedicată bikerilor și una pentru skateri.

„După ce în urmă cu aproximativ două săptămâni am realizat recepția tehnică a skatepark-ului astăzi am aprobat regulamentul de funcționare a acestei investiții. Astfel, în cel mai scurt timp, iubitorii acestui sport își vor putea practica pasiunea într-un spațiu destinat lor”, a declarat Marinel Rob, primarul interimar al municipiului Baia Mare.

Skatepark-ul va purta și un nume, decizia asupra acestui aspect urmând a fi luată într-o viitoare ședință de Consiliu Local.

„Propun ca acest skatepark să se numească „Nova Skatepark”. Nova pentru că arată că este ceva nou, iar denumirea a fost aleasă împreună cu reprezentanții cluburilor care au practicanți de sporturi extreme. Acest amendament va fi trecut prin comisii și într-o viitoare ședință de Consiliu Local se va afla pe ordinea de zi un proiect care privește și denumirea pe care o să o dăm acestui spațiu”, a spus Radu Ardelean, consilier local al Coaliției pentru Baia Mare.

Regulamentul de funcționare a skatepark-ului a fost realizat de reprezentanții Administrației Publice Locale împreună cu iubitorii de sporturi extreme din municipiul Baia Mare. Cel mai probabil suprafața dedicată celor care practică astfel de sporturi va fi deschisă publicului la începutul lunii septembrie.

Simona Vasiac

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA