Acasă Eveniment Sport RUGBY - Zimbrii au câștigat primul amical din acest an

RUGBY – Zimbrii au câștigat primul amical din acest an

DISTRIBUIȚI

Zimbrii băimăreni au trecut cu bine peste primul test din acest an. CSM Știința Baia Mare a câștigat primul amical în fața celor de la CS Universitatea Cluj.

Partida a avut loc în Parcul Sportiv Iuliu Hațieganu din Municipiul Cluj Napoca și s-a încheiat cu scorul de 29-49.

Tehnicienii zimbrilor, Eugen Apjok și Vasile Lucaci, au utilizat în partida amicală cu CS Universitatea Cluj întreg lotul de jucători.

„Principalul scop al amicalului cu CS Universitatea Cluj Napoca a fost acela de a pune la punct anumite scheme tactice de joc. Încă din startul partidei zimbrii au reușit să controleze jocul, scorul după primul mitan fiind unul favorabil, 28-10. După pauză zimbrii au reușit alte trei eseuri, semnate de Daniel Cubaș, Florian Roșu respectiv Domițian Mureșan, toate transformate de neo-zeelandezul de 28 de ani Luke Alec Giovanni Samoa (autor a nu mai puțin de șapte transformări)”, au arătat reprezentanții CSM Știința Baia Mare.

Pentru CSM Știința Baia Mare au marcat: Alexandru Bucur (1 eseu), Răzvan Ailenei (1 eseu), Taniela Maravunawasawasa (1 eseu), Bidzina Shamkaradze (1 eseu), Daniel Cubaș (1 eseu), Florian Roșu (1 eseu), Domițian Mureșan (1 eseu), Luke Samoa (7 transformări)

Credit foto: rugbybaiamare.ro

ActualMM.ro

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline





TE-AR MAI PUTEA INTERESA

NICI O ZI FĂRĂ ȘOFERI BĂUȚI LA VOLAN – Doi șoferi din Tăuți și Săcălășeni și-au petrecut noaptea la spital, cu polițiștii

Aseară, în jurul orei 22.30, poliţiştii Postului de Poliţie Recea au oprit pentru control un autovehicul care era condus în localitatea Săsar, pe str...

MÂNDRIE PENTRU BAIA MARE – Băimăreanca Natalia Iocsak, pe podium la Campionatul Național de Drift

E clar că anul 2020 e de uitat pentru majoritatea dintre noi. Nici Campionatul Național de drift n-a fost scutit de surprize neplăcute, etapele...

SOLIDARITATE – Maramureșul și Clujul asigură componente sanguine pentru spitalele din Bistrița

Centrele din Cluj şi Maramureş vor asigura necesarul de componente sanguine pentru unităţile sanitare de pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, până la redeschiderea Centrului de...

ULTIMA ORĂ – Primarul din Sighet, internat în spital după ce s-a infectat cu Coronavirus. Primăria, ÎNCHISĂ

Informații de ultimă oră transmise de CJSU Maramureș. Primarul în funcție din Sighetu Marmației, Horia Vasile Scubli, a fost găsit pozitiv cu noul Coronavirus...

DE PE LA NOI… – Tânăr din Baia Mare, amendat de polițiști după ce a inserat logo-ul unui site de firme porno pe o...

Epoca în care oamenii erau exploatați, asupriți, în care nu își puteau exprima liber opiniile, în care privilegiile erau împărțite după diferite criterii care...